In vizor

VIDEO Structura de rezistență și acoperișul Sălii Polivalente din Brașov sunt aproape gata. Cum arată construcția



Cea mai mare sală polivalentă din România a intrat cu execuția în linie dreaptă.

„Am finalizat lucrările la structură de rezistență în proporție de 90%, la fel și structura de susținere a acoperișului este în proporție de 90% finalizată, aflându-ne acum în uzinarea structurii de susținere a fațadei”, explică inginerul Andrei Hogea, potrivit observatornews.ro.

Sala Polivalentă de la Brașov va avea o capacitate de 10.075 de locuri, în condițiile unei utilizări flexibile, destinate competițiilor sportive, concertelor, conferințelor, congreselor, activităților culturale și nu numai. În plus, în cadrul complexului sportiv va fi amenajată și o sală de antrenament și încălzire, dotată la rândul ei cu tribune pentru public cu o capacitate de 1.158 locuri, potrivit constructorilor de la MIS GRUP.

Subsolul Sălii Polivalente va asigura accesul în incinta de joc a sălii de sport, a sălii de încălzire și va găzdui vestiare, săli de recuperare, grupuri sanitare, sală de forță, cabinete medicale, precum și o sală de antrenament și depozite pentru echipamente sportive. Adițional, vom regăsi aici spații tehnice, de depozitare, adăpost protecție civilă, depozite deșeuri și de aprovizionare pentru serviciile publice.

„Parterul Complexului Sportiv este nivelul unde vor fi realizate accesele în clădire pentru public. Regăsim aici spații comerciale și servicii de bar, iar distribuția spectatorilor în tribune și loje va fi asigurară pe verticală pe cele 8 grupe de scări, până la etajul 1.

Mezaninul este dedicat publicului, având spații pentru grupuri sanitare și două zone cu logii pentru acces în exterior, o zonă cu patru săli de conferințe (două de 129 locuri și două de 60 locuri), baruri și garderobe.

Etajul 1 va fi alocat atât publicului, cât și persoanelor VIP și presei.

În incinta noii Săli Polivalente vor fi amenajate, în total, 888 de locuri de parcare pentru autoturisme, 9 locuri de parcare pentru autocare și 3 locuri de parcare pentru autocamioane”, au mai transmis constructorii de la MIS GRUP.