In vizor

Se scumpește intrarea la Zoo Brașov

În contextul în care Zoo Brașov și-a diversificat din acest an colecția de specii, cu pinguini, foci și lei de mare, precum și oferta recreativ-educațională de la Planetariu, și ținând cont de evoluția prețurilor la utilități, precum și costurile cu hrana animalelor, conducerea grădinii a solicitat o majorare a tarifelor.

De altfel, s-a stabilit ca prețurile să fie la fel și în format fizic și online, ținând cont că pentru online se percepea un comision bancar de 1,19 lei lei/bilet.

Astfel, un adult va plăti pentru intrarea la Zoo 35 de lei, față de 20 de lei, iar un copil, 15 lei, în loc de 10 lei.  Pentru elevi, studenți sau pensionari, tariful va fi de 15 lei/persoană, iar pentru grupurile organizate, tariful va fi de 25 lei/adult sau 10 lei/copil. Același preț îl vor avea și biletele de acces la spectacolele de la Planetariu.

În plus, cei care vor o „cursă” cu autobuzul virtual (cu o durată de 13 minute) vor trebui să achite 25 lei adulții și 15 lei copiii. Cei care vor să observe noaptea bolta cerească cu telescoapele de la Planetariu vor achita 25 lei (adulții) și 15 lei (copii, studenți, persoane peste 65 de ani) pentru o ședință (durată 1 – 3 ore).