
În cadrul şedinţei de marţi, Guvernul a decis extinderea programului Masă Sănătoasă, care va beneficia acum de peste 500.000 de participanţi. Potrivit ministrului Educaţiei, Daniel David, acest program reprezintă „un mecanism fundamental” în lupta împotriva abandonului şcolar. Ministrul îşi propune ca, până în anul 2029, toţi elevii din învăţământul primar să fie incluşi în acest program, conform celor raportate de News.ro.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat marţi că programul naţional Masă Sănătoasă se va extinde la mai mult de 500.000 de beneficiari, această hotărâre fiind luată în cadrul şedinţei de Guvern.
Daniel David, ministrul Educaţiei, a subliniat că programul continuă iniţiativa de anul trecut.
„Este un program important, cred că este prima hotărâre iniţiată de Ministerul Educaţiei. Efectiv îl văd ca pe un mecanism fundamental, nu doar din punct de vedere social; eu îl văd ca pe un mecanism psiho-educaţional pentru că avem o problemă majoră legată de abandonul şcolar, iar toate studiile de specialitate arată că şi această componentă socială are un rol fundamental în a preveni şi combate abandonul şcolar”, a declarat Daniel David.
Ministrul a anunţat că obiectivul este ca, în 2029, programul Masă Sănătoasă să fie disponibil pentru toţi elevii din învăţământul primar.
„Deocamdată, ne concentrăm asupra acestui număr, mai mult de 500.000 de beneficiari. În curând vom lansa o altă Hotărâre de Guvern pentru a detalia unităţile administrativ teritoriale şi școlile care vor beneficia de program. Ideea este să continuăm în instituţiile cu care am colaborat anul trecut”, a mai declarat ministrul.
Ministerul Educaţiei a subliniat că scopul acestui program este promovarea obiceiurilor alimentare sănătoase în rândul copiilor și tinerilor din şcolile din România, sprijinind astfel participarea acestora la educaţie.
„Programul Național Masă Sănătoasă urmăreşte să creeze motivaţia pentru studiu, să menţină echilibrul socio-emoţional şi să întărească starea de bine a elevilor, contribuind la reducerea abandonului şcolar pe termen lung. Programul realizează aceste obiective prin furnizarea unei mese nutritive şi echilibrate în şcoli”, conform Ministerului Educaţiei.