Din oras

Doi tineri drogaţi au încercat să dea mită 10.000 de euro un polițist din Braşov. Ce i-au cerut în schimbul banilor

Sâmbătă, 25 ianuarie 2025, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov au fost sesizați de un agent de poliție din cadrul Biroului Rutier Brașov – IPJ Brașov, prin Call-center anticorupție 0800.806.806, despre faptul că, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Poiana Brașov, a oprit pentru control un autoturism în care se aflau două persoane.

Pentru ca șoferul, în vârstă de 24 de ani, să nu fie testat cu aparatul drugtest, pasagerul din dreapta i-a promis polițistului, în repetate rânduri, mai multe sume de bani, respectiv 5.000 de euro, apoi 10.000 de euro. Ulterior promisiunii, pasagerul, în vârstă de 21 de ani, i-a remis suma de 2.550 de euro, însă agentul de poliție a refuzat categoric propunerea acestuia.

Aspectele menționate au fost înregistrate cu aparatura tip body-cam din dotarea agentului de poliție.

Ulterior, în urma testării, rezultatul a fost pozitiv pentru consum de cocaină, conducătorul auto fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de probe biologice.

Ca urmare a activității de constatare a infracțiunii flagrante de dare de mită, cele două persoane au fost reținute pentru 24 ore iar, ulterior, s-a dispus cercetarea sub măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de lucrători de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.