Din oras

Turist mort în Munții Făgăraș după o cădere de 200 de metri

Turist decedat muntii fagaras e1791007875778.jpg

Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din București, și-a pierdut viața vineri, în urma unui accident montan grav produs în Munții Făgăraș. Turistul se afla în zona Iezerul Caprei când a alunecat și a căzut în gol pe o distanță de aproximativ 200 de metri.

 

O echipă a Salvamont Sibiu s-a deplasat de urgență la locul accidentului imediat după darea alarmei. Având în vedere severitatea situației și dificultatea terenului, a fost solicitat sprijinul elicopterului SMURD Brașov, precum și intervenția colegilor de la Salvamont Argeș.

Din nefericire, echipele de salvare ajunse la fața locului au constatat că, în urma impactului, victima a suferit leziuni incompatibile cu viața.

Trupul neînsuflețit a fost preluat de echipajul aeromedical și transportat la Aeroportul Internațional Sibiu. De acolo, a fost predat reprezentanților Institutului de Medicină Legală (IML) pentru efectuarea procedurilor legale.

Reprezentanții Salvamont Sibiu au transmis public sincere condoleanțe familiei și apropiaților victimei, atrăgând totodată atenția asupra riscurilor pe care le prezintă traseele montane.