In vizor

Trei zile de caniculă în cea mai mare parte a ţării

Canicula.jpg

Meteorologii avertizează că urmează trei zile de căldură excesivă, nopţi tropicale şi temperaturi de până la 39 de grade în Câmpia de Vest, pentru ziua de marţi fiind emis un Cod portocaliu de caniculă pentru judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş. Şi la Bucureşti vremea va fi caniculară, cu temperaturi ce vor atinge 36 de grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) informează, luni, că în intervalul 10 august, ora 10:00 – 12 august, ora 21:00 vor fi temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic ridicat şi nopţi tropicale, pentru ziua de marţi fiind emis un Cod portocaliu de caniculă pentru Vestul ţării.

Astfel, va fi caniculă şi temperaturi deosebit de ridicate, luni în vestul ţării, marţi în vest, nord-vest, în sud şi local în rest, iar miercuri în sud-vest şi în extremitatea de sud. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 30 şi 36 de grade, iar marţi în Câmpia de Vest vor atinge 39 de grade. Disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, luni (10 august) în regiunile vestice şi sud-vestice, marţi (11 august) îndeosebi în zonele de câmpie, iar miercuri (12 august) local în sudul teritoriului. Nopţile vor fi tropicale, pe arii restrânse în vestul şi sudul ţării, cu cele mai ridicate temperaturi minime în Dealurile de Vest şi pe litoral, până la 22-23 de grade.

În noaptea de marţi spre miercuri şi pe parcursul zilei de miercuri, temporar vor fi intensificări ale vântului în vestul şi sud-estul teritoriului, în general cu viteze de 40…50 km/h. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică marţi, izolat în zona Carpaţilor Orientali şi Munţii Apuseni, iar miercuri local în zona de munte, în sud-vest şi centru.

Pentru intervalul 10 august, ora 10:00 – 11 august, ora 10:00 este în vigoare un Cod galben de caniculă, disconfort termic ridicat şi noapte tropicală pentru judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş, iar de marţi până miercuri la ora 10.00 va fi un Cod portocaliu în aceleaşi judeţe, când temperaturile vor urca, în Câmpia de Vest, până la 39 de grade.

Luni, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33…34 de grade în Maramureş şi în nord-vestul Transilvaniei şi 35…36 de grade în Banat şi Crişana, iar pe arii restrânse noaptea va fi tropicală cu minime de 21…23 de grade în Dealurile de Vest.

De marţi şi până miercuri dimineaţă, în Oltenia, Muntenia, sudul şi local centrul Moldovei şi cea mai mare parte a Transilvaniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, local va fi caniculă, disconfortul termic va fi în creştere, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) pe arii restrânse va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade, cu cele mai mari valori în sud-vestul Olteniei. Pe arii restrânse noaptea va fi tropicală cu minime de 18…20 de grade.

În acelaşi interval, judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş, canicula se va intensifica, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 35 şi 38 de grade, cu cele mai mari valori în Câmpia de Vest, unde izolat se vor atinge 39 de grade. Local, în special în zonele deluroase, noaptea va fi tropicală cu minime de 19…21 de grade.

Vreme caniculară va fi şi la Bucureşti, cu temperaturi maxime de până la 33 de grade luni şi de până la 36 de grade marţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Minima termică va fi de 16…19 grade luni şi 17…20 de grade marţi. Disconfortul termic se va accentua, astfel indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Şi miercuri va fi căldură excesivă la Bucureşti, cu o maximă de 34 de grade, un cer variabil şi cu vânt moderat, temporar cu intensificări (rafale de 35…45 km/h).