In vizor

Subiectele la Matematică de la Evaluarea Națională 2026

Captura subiect 1 1180x885

Elevii de la Evaluarea Națională 2026 au primit varianta cu numărul 1 la proba scrisă la Matematică.

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că pentru examenul propriu-zis s-au înscris peste 148.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a. Raportat la cei 162.616 elevi aflați în evidențele școlare la începutul anului, rezultă că aproximativ 14.600 de elevi, adică aproape 9% din generație, nu se regăsesc printre candidații înscriși la Evaluarea Națională.

La subiectul I au fost 6 subpuncte, fiind itemi obiectivi – tip grilă, fiecare punctat cu 5 puncte. La fel, subiectul al II-lea are 6 subpuncte, tot grilă și notate tot cu câte 5 puncte fiecare. La subiectul al III-lea, problemele nu mai sunt cu răspunsuri de tip grilă, potrivit edupedu.ro.

Redăm subiectele primite de elevi:

Când vor fi comunicate rezultatele

Elevii care susțin acest examen vor afla rezultatele (afișate online și în școli/centre de examen) în data de 1 iulie, până la ora 12:00. Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor au loc în zilele de 1 iulie, după prima afișare, în intervalul orar 14:00 – 18:00, respectiv în zilele de 2 și 3 iulie. Rezultatele finale vor fi afișate miercuri, 8 iulie.