In vizor

Strada 13 Decembrie va avea două benzi pe sens

Strada 13 Decembrie se va extinde la 4 benzi, pe tronsonul cuprins între strada Vasile Goldiș, și str. Orizontului (ieșirea spre Sânpetru), inclusiv a podului peste Timiș.

„La următoarea ședință a Consiliului Local voi prezenta proiectul de extindere al străzii 13 Decembrie, de la strada Vasile Goldiș până la pasajul spre Sânpetru, cu o finanțare asigurată de Ministerul Dezvoltării. Acum mai mulți ani am demarat proiectul de extindere a acestei străzi, iar acesta era ultimul tronson care trebuia extins. Din păcate acest lucru nu s-a mai întâmplat. A trebuit să vină Ministerul Apărării și cel al Dezvoltării ca să realizăm că proiectul inițiat de mine a fost unul foarte bun. Este bine că îl facem acum, mai ales că avem sprijinul financiar al guvernului. Avem la dispoziție câteva zile să transmitem hotărârea de Consiliu Local și cererea de finanțare, după care trebuie să pregătim toată documentația necesară astfel încât finanțarea lucrărilor să fie realizată cu fonduri guvernamentale. Cu siguranță vom face toate eforturile ca să nu ratăm această oportunitate”, a precizat primarul George Scripcaru.