In vizor

Secretarul general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, audiată de DNA în calitate de suspect

310496167 645603957125102 3442848329013789770 n

Fosta deputată Cristina Trăilă (PNL), secretar general adjunct al Guvernului, este audiată, marţi, la sediul DNA Iaşi, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos.

Cristina Trăilă nu a dat nici o declaraţie la sosirea la DNA Iaşi.

Potrivit unor surse judiciare, Cristina Trăilă ar avea calitatea de suspect. Trăilă a ajuns la sediul DNA însoţită de avocat.

Omul de afaceri vasluian Fănel Bogos a fost arestat peventiv, în 2025, fiind acuzat că ar fi dat sume importante de bani pentru a-l schimba din funcţie pe şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Vaslui, Mihai Ponea. Acesta ar fi intervenit la diverse persoane pentru a fi ridicate sancţiunile dispuse de DSVSA Vaslui în urma apariţiei unui focar de salmoneloză la una din fermele sale de pui.

Dosarul ar fi fost deschis în perioada în care Cristina Chiriac conducea DNA Iași, iar Cristina Trăilă este vizată în legătură cu o faptă de complicitate la infracțiunea prevăzută de articolul 13 din Legea 78/2000, potrivit informațiilor obținute de MEDIAFAX.