Politica

Predoiu crede că un guvern Veștea și refacerea coaliției sunt compromisuri rezonabile

79055.jpeg

E nevoie “urgentă” de guvern, iar PNL poate merge în opoziție și peste un an, “după ce redresăm situația”, a declarat ministrul interimar de interne și al justiției, Cătălin Predoiu.

“Un compromis politic rezonabil este cel în care nu compromiți principiul, așa cum spunea Corneliu Coposu, fiecare „lasă de la el” și toată lumea câștigă câte puțin. Eu cred că soluția ieșirii din impasul politic este un astfel de compromis politic rezonabil, prin instalarea unui guvern Veștea și refacerea Coaliției cu un termen-limită precis, până în iunie 2027, când expiră termenul până la care inițial PNL și-a asumat conducerea guvernului, cu un program clar și ferm și cu precizarea că încălcarea lui de către PSD sau orice alt membru al Coaliției va fi sancționată cu plecarea imediată a PNL în opoziție”, a scris luni, pe Facebook, prim-vicepreședintele liberal.

El motivează că astfel PNL “se achită” de sarcina scoaterii țării din criză și își poate vedea apoi și de propriile strategii din opoziție, așa cum a decis.

“Aceasta nu ar fi o abdicare de la deciziile luate, ci o adaptare la contextul prezent, care reclamă cu urgență un guvern politic. Chiar așa și spune, textual, decizia luată de PNL acum câteva săptămâni: „în contextul politic actual”, se merge în opoziție. Acum e alt context, în care e nevoie urgentă de guvern, iar în opoziție putem merge și peste un an, după ce redresăm situația”.

Predoiu a dorit menținerea coaliției cu PSD imediat după moțiune și i-a surâs ideea de a fi premier.

Alina Gorghiu a avut aceeași atitudine, astfel că luni a anunțat că, alături de colegul ei, senatorul Mihai Coteț, a primit mandatul primarilor din Argeș de susținere a premierului desemnat, Adrian Veștea.

“Eu vreau ca această comunitate argeșeană să fie ajutată de un premier liberal, nu condamnată de un guvern PSD-AUR … Acest blocaj însă nu mai poate continua. Trebuie găsită o soluție. O majoritate parlamentară trebuie identificată – repede și responsabil. România nu-și permite să mai aștepte. Iar, un dialog Bolojan – Veștea este necesar și util”, a scris ea pe Facebook.

Președintele PNL Bucuresti Sebastian Burduja a anunțat, în schimb, că e în tabăra Bolojan.

“Singurul îndreptățit să propună un premier liberal este Partidul Național Liberal. Altfel, ne putem trezi mâine că ni se impun din afară miniștri, parlamentari și primari. Asta nu e democrație”.