Politica

PNL va analiza săptămâna viitoare ”cu seriozitate” programul de guvernare și formula politică

78937.jpg

Partidul Național Liberal ia act de decizia președintelui României de a-l nominaliza pe domnul Eugen Tomac în funcția de prim-ministru desemnat, cu mandatul de a încerca formarea unei majorități parlamentare și a unui nou guvern.
PNL respectă atribuț

”PNL respectă atribuțiile constituționale ale președintelui și va analiza săptămâna viitoare cu seriozitate programul de guvernare și formula politică pe care premierul desemnat le va propune în perioada următoare”, a reacționat PNL după ce Eugen Tomac a fost desemnat să formeze un nou guvern.

Partidul Național Liberal reamintește decizia adoptată de conducerea partidului, de a nu participa la formarea guvernului: ”PNL … nu va face parte din niciun guvern în care PSD este prezent, direct sau indirect”.

”Considerăm că actuala criză politică și dificultățile economice cu care se confruntă România sunt rezultatul unor politici promovate de PSD, iar revenirea la astfel de formule nu reprezintă o soluție pentru viitorul țării”.

De asemenea, PNL afirmă că nu va susține și nu va gira niciun program de guvernare care abandonează sau diluează reformele necesare modernizării României, disciplina bugetară și buna guvernare.

Liberalii atrag atenția că ”un guvern tehnocrat ar avea o responsabilitate și o credibilitate limitate”.

”Spiritul Constituției României ar fi cerut ca primul partid votat de români în Parlament să facă o propunere de prim-ministru. Dar PSD a fugit de această responsabilitate”, a punctat PNL.