
Coşmarul prin care a trecut Doron Steinbrecher, românca aflată pe lista ostaticilor ce urmează să fie eliberaţi de Hamas, a devenit şi mai cunoscut românilor în toamna trecută, când mama tinerei născute în Făgăraş a venit la Bucureşti. Se împlinea atunci un an de când ostaticii se aflau în Gaza, în mâinile membrilor grupării teroriste Hamas. Povestea ei a fost prezentată la Telejurnal.
Doron Steinbrecher a fost răpită de Hamas din casa ei din kibuțul Kfar Aza. În ultimul moment, tânăra de 30 de ani a reușit să-i spună la telefon mamei ce i se întâmplă.
Timp de trei luni, familia nu a știut nimic despre soarta lui Doron. La sfârșitul lui ianuarie, tânăra a apărut într-o înregistrare dată publicității de cei care o țin ostatică.
Doron Steinbrecher: „Mă numesc Doron şi sunt din kibuţ Kfar Aza.”
Dor Steinbrecher, fratele ostaticei: „Este greu pentru noi, însă sigur e şi mai greu pentru sora mea mai mică. E acolo, fără apă, fără mâncare, fără medicamentele pe care ar trebui să le ia zilnic. Nu ştim nici dacă mai e în viaţă. Ultimul semn l-am primit în urmă cu mai bine de 250 de zile, aşa că…”
În iulie, Doron era deja de peste 280 de zile ținută ostatică, iar ministerul israelian de externe făcea apel la internauți să povestească despre ea. Și promitea să aducă acasă toate persoanele răpite de teroriștii HAMAS.