
Sâmbătă, 25 ianuarie 2025, de la ora 18.30, în Sala Operei, artiștii îl vor sărbători pe genialul compozitor austriac W.A. Mozart, în preajma zilei sale de naștere, și vor prezenta spectacolul cu opera „Nunta lui Figaro”.
Libretul, în limba italiană, a fost scris de Lorenzo Da Ponte, bazat pe celebra comedie a scriitorului francez Beaumarchais, „Le Mariage de Figaro”, în 1778. Opera a fost prima dintre cele trei colaborări dintre Mozart și Da Ponte și a fost urmată de „Don Giovanni” și „Così fan tutte”. Premiera mondială: 1 mai 1786, la Burgtheater din Viena.
„Nunta lui Figaro” este o comedie mai profundă decât ceea ce se experimentase până atunci în opera buffa. Lucrarea explorează ce înseamnă să fii îndrăgostit examinând, totodată, relațiile dintre personajele, care, de altfel, sunt extrem de complexe. Figaro nu este doar un servitor care are mult umor, ci, mai degrabă, un individ cu adevărat uman, capabil să simtă toată gama de emoții și sentimente: dragoste, trădare, bucurie, gelozie și furie profundă. Contele nu este doar un bariton amuzant, fiind, pur și simplu, păcălit de servitorii săi; este o ființă polivalentă care trece prin aceleași stări și emoții pe care însuși Figaro le trăiește. Mozart și Da Ponte, fideli valorilor lor iluministe, își pun personajele pe poziții echitabile, fie că sunt servitori sau nobili.
În distribuția de sâmbătă seara, îi veți putea urmări pe: Figaro – Alin Anca, Susanna – Silvia Micu, Contesa – Anda Pop, Contele Almaviva – Adrian Mărcan, Cherubino – Florentina Soare, Don Bartolo – Dan Popescu, Marcellina – Sonia Hazarian, Don Basilio – Laszlo Bede (debut), Don Curzio – Mugurel Oancea, Antonio – Paul Tomescu, Barbarina – Mihaela Marele, Zwei mädchen – Andromeda Nemeș, Ana Radu (debut). Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. Conducerea muzicală a spectacolului îi aparține maestrului Traian Ichim. Regia artistică este semnată de Carmen Dobrescu. Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș Cohal. Mișcarea scenică: Nermina Damian. Coordonator spectacol: Anda Tabacaru. Asistent mișcare scenică: Cristina Rotundu. Regie scenă: Marilena Aldea, Silvia Papadopoulos
Spectacolul durează trei ore și 45 de minute și are trei pauze.
Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile!
În stagiunea 2024 – 2025, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!