
Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, care și-a anunțat candidatura ca independent la alegerile prezidențiale, se va întâlni cu șefa USR, Elena Lasconi, candidată și ea, însă edilul a transmis ca publicul să nu aibă mari așteptări după întrevedere.
Întâlnirea dintre Nicușor Dan și Elena Lasconi va avea loc miercuri și vine în contextul în care ambii candidați pentru Președinție “se bat” pe același electorat, iar voci din USR au transmis că cei doi trebuie să decidă care dintre ei candidează, pentru a nu fragmenta votul.
“În mod cert să nu vă așteptați la mari declarații după întâlnirea de mâine. Întâlnirea o să fie o întâlnire cum sunt multe în perioada asta, în care o să analizăm situația, o să discutăm de alte chestiuni colaterale, inclusiv chestiunea transpunerii referendumului, deci nu o să existe la finalul aceste discuții mari concluzii. Mai departe o să fie o campanie în care fiecare dintre noi se va adresa către toate publicurile politice și, pe măsura ce vom înainta în campanie și vom vedea cu toții sondaje, e posibil să mai apară schimbări. Până în momentul acesta și eu, și cred că și oamenii care se uită la politică iau în calcul toate candidaturile anunțate”, a spus Nicușor Dan.
Întrebat dacă există vreo situație ipotetică în care s-ar putea retrage din cursă. Nicușor Dan a spus că exista această șansă înainte să facă sondaje și să își anunțe candidatura, însă de acum este exclus un pas înapoi.
De asemenea, întrebat dacă îi va cere Elenei Lasconi să se retragă din cursă, Nicușor Dan a spus că se va discuta despre alegeri cu sondajele pe masă, însă nu mai mult.
+++
La finalul lunii decembrie, Nicușor Dan a spus, la Antena 3 CNN, că speră ca Elena Lasconi să nu mai candideze în alegerile prezidențiale, atunci când scrutinul va fi reluat în primăvara anului 2025.
“Am anunțat că voi vota un candidat de dreapta. Ludovic Orban s-a retras. Au rămas doi. Și pentru că între Elena Lasconi și Nicolae Ciucă am văzut că s-a format, câteva zile mai devreme, un curent în mediile sociale care a mers către Elena Lasconi, am considerat că Elena Lasconi are mai multe șanse să intre în turul doi și am votat-o”, a spus Nicușor Dan.
Primarul a mai precizat că nu i-a cerut Elenei Lasconi să se retragă din cursă și să-l susțină pe el, dar speră ca ea să facă asta.
El a mai fost întrebat dacă a discutat cu liderii PNL, Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu, o eventuală susținere din partea PNL la prezidențiale în schimbul unui eventual sprijin, din postura de președinte, acordat candidatului liberal la Primăria Capitalei.
“Discuția n-a avut loc pentru că negocierile pentru formarea guvernului au inclus și desemnarea unui candidat comun și n-a mai fost timp pentru tipul ăsta de discuții și după cum știți foarte bine, a existat o opoziție. (…) În opinia mea, cel puțin câteva săptămâni de acum încolo, până când o să vedem cum evoluează candidații, această discuție nu mai nu mai este de actualitate. (…) Și, bineînțeles, pe noi toți ne evaluează cetățenii și sper la o campanie în care oamenii să înțeleagă ce a făcut fiecare dintre candidați în viața lui și ce aptitudine are și care e direcția mai bună pentru România”, a răspuns Nicușor Dan.
După ce Nicușor Dan și-a anunțat candidatura, Elena Lasconi a negat, la B1TV, că a fost sunată de acesta înainte ca el să își anunțe candidatura și că ea nu i-a răspuns, afirmând că e o “vrăjeală asta cu independenții”.
“Aveam deja un feeling între cele două tururi pentru că nu reacționa și știu că a pus presiune chiar lideri din zona PNL să mă susțină pentru turul doi și a făcut-o destul de târziu. M-a surprins sincer faptul că s-a folosit o minciună că m-ar fi anunțat și că m-ar fi sunat și că nu i-am răspuns. Dimpotrivă, eu l-am sunat și nu mi-a răspuns, nu m-a sunat niciodată. Sunt sigură că, poate o să își găsească timp să mergem să mâncăm un prânz împreună, să bem o cafea, să vorbim”, a spus Lasconi.
De asemenea, președinta USR a declarat cu referire la candidatura lui Nicușor Dan că ea nu crede în salvatori sau în candidaturi independente.
“Eu am mai văzut chestia asta cu salvatorii. Să facem măsurători, să lucrăm profesionist! Eu nu am o problemă, nu e vorba despre mine. Pentru mine cel mai important este viitorul acestei țări și prosperitatea oamenilor. Nu e vorba despre mine, Elena Lasconi. Nu cred în independenți! Chiar cred că ar fi fost o idee foarte bună să încerce să facă un Guvern din independenți să vadă ce pot să facă independenții. E așa o vrăjeală asta cu independenții, care văd că a prins foarte mult. Dar întotdeauna independentul este foarte dependent de foarte multe grupuri de interese, important e ce valori ai și să îți asumi faptul că ești în politică”, a adăugat ea.
+++
În ultimul sondaj, Nicușor Dan este pe locul 2 în intenția de vot
Un sondaj realizat de CURS în perioada 21 – 25 ianuarie arată că Nicușor Dan se află pe locul 2 în intențiile de vot, cu 21%, pe primul loc fiind pro-rusul Călin Georgescu (37%). Candidatul PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu, are doar 18%, iar Elena Lasconi adună doar 7%.
Scenariul fără Călin Georgescu
În cazul în care independentul Călin Georgescu va fi eliminat din cursa prezidențială, cel mai probabil locul său va fi luat de către liderul AUR, George Simion.
George Simion ar capitaliza serios din electoratul lui Călin Georgescu și s-ar clasa pe primul loc cu 25%. Pe locul secund s-ar clasa Nicușor Dan cu 24%, în timp ce Crin Antonescu ar fi pe locul 3 cu 23%.
În acest scenariu ar crește și scorul Elenei Lasconi, cea care ar ajunge la 13%.