Din oras

Incident feroviar: A deraiat trenul Brașov-Toplița

Compania CFR SA anunță că, în jurul orei 8.20, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Brașov, trenul R 4504, remorcat cu locomotiva EA 770, aparținând CFR Călători, a deraiat de la primul boghiu al primului vagon între stațiile Mălnaș Băi și Bicsadu Oltului, la km 56+900, pe linie simplă electrificată, scrie Mediafax.

La fața locului s-au deplasat echipele de intervenție din cadrul Sucursalei Regionale de Căi Ferate Brașov, care lucrează pentru remedierea situației.

În prezent, este afectat și trenul IR 12366, care staționează temporar în stația Sfântu Gheorghe, până la remedierea situației.

CFR SA cere scuze pasagerilor pentru disconfortul creat și îi asigură că se vor lua toate măsurile necesare pentru redeschiderea circulației în condiții de siguranță cât mai curând posibil.

CFR Călători anunță că, luni dimineața, pe magistrala 400 circulaţia feroviară este întreruptă ca urmare a deraierii unui boghiu de la primul vagon al trenului R 4504 Toplița–Brașov. Trenul are în compunere o locomotivă și trei vagoane.

Nu a fost pusă în pericol siguranța călătorilor sau a personalului feroviar, transmite compania. Călătorii trenului R 4504 vor fi preluaţi cu mijloace auto. Circulația celorlalte trenuri este întreruptă în zona afectată.

Cauzele deraierii vor fi stabilite de către o comisie de cercetare.