In vizor

ÎCCJ a respins recursul CNA în cazul Gold FM. Postul de radio își poate continua emisia

Play 250 250

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins recursul formulat de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) împotriva hotărârii prin care a fost suspendată retragerea licenței postului Gold FM. Decizia este definitivă, iar postul de radio își poate continua emisia, potrivit mediagax.ro.

Potrivit informațiilor publicate pe portalul ÎCCJ, instanța a respins ca nefondat recursul CNA împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București la 9 aprilie 2026.

„Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei nr. 643 din 9 aprilie 2026 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat”, se arată în soluția instanței.

Totodată, ÎCCJ a obligat CNA să plătească societății Angus Resources SRL, care administrează postul Gold FM, suma de 1.936 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

De ce a retras CNA licența Gold FM

La 7 aprilie 2026, Consiliul Național al Audiovizualului a decis retragerea licenței postului Gold FM, în baza Legii audiovizualului, care prevede această măsură dacă titularul nu depune, în termen de șase luni de la aplicarea unei amenzi, dovada achitării acesteia.

Reprezentanții radioului au contestat decizia, susținând că nu au fost notificați în prealabil, spre deosebire de alți radiodifuzori aflați în situații similare.

Daria Gușă, acționar al societății care administrează Gold FM, a acuzat atunci CNA că nu a oferit postului posibilitatea de a se apăra în aceleași condiții ca ceilalți radiodifuzori.

O altă nemulțumire a vizat comunicarea cu ANAF. Potrivit Gold FM, somația transmisă de instituție ar fi ajuns la societate abia în seara de 7 aprilie, după ce CNA adoptase decizia de retragere a licenței.

„Reprezentanții postului au susținut că această succesiune a evenimentelor le-a afectat posibilitatea de a se apăra în fața Consiliului și au afirmat că amenzile despre care au fost informați fuseseră achitate imediat cum s-a aflat de ele”, se precizează în comunicatul Gold FM.

Decizia de retragere a licenței rămâne suspendată

La 9 aprilie, Curtea de Apel București a admis cererea formulată de Angus Resources SRL și a dispus suspendarea executării deciziei CNA nr. 260 din 7 aprilie 2026, până la soluționarea definitivă a procesului pe fond.

CNA a contestat hotărârea, formulând recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, însă instanța supremă a respins recursul și a menținut suspendarea.

„Hotărârea din 5 noiembrie reprezintă un nou pas înainte în instanță pentru Radio GOLD FM în disputa cu CNA și consolidează poziția obținută de societate în primă instanță. Înalta Curte a confirmat, prin respingerea recursului CNA, menținerea suspendării dispuse de Curtea de Apel București. Legalitatea deciziei de retragere a licenței urmează să fie tranșată în litigiul de fond. Cu toate acestea, rezultatul este semnificativ: CNA nu a reușit să obțină revocarea măsurii de suspendare, iar hotărârea favorabilă Gold FM a devenit definitivă în această procedură”, se arată în comunicatul Gold FM.

Prin urmare, Gold FM își poate continua emisia pe frecvența de 96,9 FM, în timp ce legalitatea deciziei CNA de retragere a licenței urmează să fie stabilită în procesul pe fond.