In vizor

Grevă la IAR Ghimbav din cauza Ordonanței trenuleț, la câteva zile după numirea directorului

Aproximativ 200 de persoane, angajați ai IAR Ghimbav, au protestat joi dimineață, în curtea societății, față de pierderea unor drepturi prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă ca urmare a aplicării dispozițiilor ‘Ordonanței trenuleț’.

Greva, organizată de Federația sindicală IndustriAll BNS, a fost programată timp de două ore, între 7:00 și 9:00.

Potrivit sindicaliștilor, modificarea unilaterală a unor drepturi câștigate prin CCM ‘este neconstituțională’, fapt stipulat de Curtea Constituțională printr-o decizie din 2010.

‘Motivul grevei este impactul articolului XLI din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 156/2024 (…) (care – n.r.) afectează la modul cel mai direct aplicarea contractului colectiv de muncă valabil încheiat și înregistrat anterior emiterii ordonanței de urgență precizate. Totodată, afectează la modul cel mai direct negocierea contractului colectiv de muncă. În mod concret, OUG nr. 156/2024 impune ca bonificația acordată prin Contractul Colectiv de Muncă valabil în IAR SA cu ocazia încetării raportului de muncă în baza unei decizii de pensionare, de 8% din salariul de bază pentru fiecare an lucrat în IAR SA, să se acorde eșalonat, în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale. De asemenea, OUG 156/2024, impune părților care negociază CCM-ul în IAR SA ca valoarea bonificației acordate cu ocazia încetării raportului de muncă în baza unei decizii de pensionare să fie de maximum un salariu de bază’, se arată într-un comunicat remis de IndustriAll BNS.

Conform sursei citate, drepturile stabilite prin CCM-uri, odată încheiate, constituie drepturi câștigate ale salariaților și ‘nu pot fi modificate sau anulate decât cu respectarea prevederilor legale și prin acordul părților’, fapt statuat de CCR prin decizia din 2010.

‘OUG subminează rolul Sindicatului ICA (din IAR Ghimbav – n.r.). Dacă drepturile negociate colectiv pot fi anulate printr-o ordonanță de urgență, Sindicatul ICA își pierde relevanța în ochii membrilor, ceea ce conduce la scăderea gradului de sindicalizare în societate. De asemenea, viitoarele negocieri colective din IAR SA sunt golite de substanță, deoarece părțile nu mai au certitudinea că acordurile lor vor fi respectate. În cazul IAR SA, unde Sindicatul ICA a negociat drepturi în CCM pentru salariați, ordonanța anulează unul din drepturi, ceea ce subminează capacitatea Sindicatului ICA de a apăra interesele angajaților’, se arată în comunicatul citat, semnat de președintele Federației IndustriAll BNS.

Un nou director general a fost numit, săptămâna trecută, la conducerea societății IAR Ghimbav, deținută majoritar de statul român, în persoana fostului prefect PSD al Brașovului, Marian Rasaliu.

Deocamdată, acesta nu și-a prezentat public planurile de management pentru societate.

IAR Ghimbav, societate din industria de apărare, a terminat anul 2024 cu un profit net estimat la 32,10 milioane de lei.