Politica

Grevă generală în Sănătate: Sindicaliștii SANITAS au declanșat conflictul

79607.jpg

SANITAS declanșează marți greva generală în semn de protest față de Legea salarizării, despre care reprezentanții federației spun că perpetuează inechități salariale între diferite categorii profesionale din sistem.

“Pe întreaga durată a grevei vom respecta obligațiile legale privind asigurarea continuității asistenței medicale și a serviciilor esențiale, astfel încât pacienții să nu fie lipsiți de îngrijirile de care au nevoie”, dă asigurări SANITAS și anunță că va continua greva până când “Guvernul va înțelege să reia procesul de dialog și să prezinte un proiect de lege construit împreună cu partenerii sociali, care să respecte principiile echității, transparenței și recunoașterii reale a muncii depuse de toți salariații din sănătate și asistență socială”, potrivit News.ro

Sindicaliștii cer Guvernului să opereze modificările necesare asupra proiectului legii salarizării, precizând că demersul lor nu reprezintă “o opțiune dorită, ci consecința directă a refuzului autorităților de a lua în considerare argumentele celor care reprezintă drepturile celor o sută de mii de salariați din sănătate și asistență socială.

“Guvernul interimar trebuie să înceteze politica de sufocare a sistemului public de sănătate! Deblocați angajările! Necesarul de personal în sistemul public de sănătate este evaluat astăzi la peste 30.000 de posturi. Dintre acestea, «celebrul» Memorandum pierdut prin sertarele Ministerului Finanțelor propune deblocarea a 7.621. A fost nevoie de tragedia de la Spitalul «Marie Curie» ca să se aprobe 22 de posturi pentru acest spital. Aritmetica guvernului Bolojan este cinică: dacă păstrează același ritm, înseamnă că mai așteaptă 346 de drame ca să ducă la bun sfârșit un demers și așa insuficient?”, acuză sindicaliștii, într-un comunicat de presă.

Potrivit acestora, în spitale, “deficitul de personal nu este un număr într-un tabel”: “Înseamnă ture tot mai greu de acoperit, suprasolicitare, epuizare și mai puțin timp pentru fiecare pacient”.

“Opriți reducerea veniturilor! Nu poți cere servicii publice de calitate de la oameni cărora le reduci veniturile, în timp ce le crești volumul de muncă și responsabilitatea”, transmit sindicaliștii SANITAS.

Ei adaugă că această grevă nu este “un moft” și nici “o demonstrație de forță”, ci “răspunsul la o politică guvernamentală care pune sub asediu sistemul public de sănătate”.

“Guvernul Bolojan a decis reducerea cu 14.000 a numărului de paturi din spitale până în 2028. (…). Apoi, a venit rândul veniturilor angajaților din sănătate și asistență socială. Guvernul Bolojan a scos din sertare un proiect de lege a salarizării bugetare care duce la scăderi de venit pentru mai bine de jumătate din categoriile de personal (…) Pe 28 iulie, nu facem grevă împotriva pacienților, și nici împotriva spitalelor în care lucrăm. Facem grevă pentru ca aceste spitale să mai aibă oameni care să lucreze în ele. Facem grevă pentru apărarea sistemului public de sănătate. Facem grevă pentru că am ajuns la limită! “, mai spun sindicaliștii.

SANITAS a refuzat dialogul și negocierea cu Ministerul Muncii, care a promovat proiectul de lege, dar a luat parte la consultările de la Palatul Cotroceni, unde, totuși, nu s-a ajuns la un consens.

Sindicaliștii au anunțat că vor discuta cu partidele parlamentare, pentru că proiectul de lege va ajunge la votul din Parlament.

Spitalele au luat măsuri

Peste 500 de unități medicale din țară vor lua parte la greva generală, iar multe dintre acestea au anunțat că au dispus măsuri astfel încât pacienții să fie cât mai puțin afectați.

“Au fost dispuse toate măsurile organizatorice necesare pentru gestionarea urgențelor și menținerea siguranței pacienților, astfel încât impactul grevei generale care începe marți, organizată la nivel național de Federația SANITAS, asupra activității medicale să fie cât mai redus”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Pitești.

Aceștia anunță că activitatea se va derula normal în zonele critice – UPU-SMURD, ATI, USTACC, Dializă și Laboratorul de Angiografie, Oncologie, Neonatologie, Neurologie, Bloc Operator (urgențe), Sterilizare și Camere de Gardă.

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a transmis că activitatea de urgență va fi asigurată, iar pacienții din Ambulatoriu vor fi reprogramați cât de repede se va putea.

Revendicările sindicaliștilor

“Acuzăm perpetuarea unor inechități salariale între diferite categorii profesionale din sistem, în continuare constatăm că vor exista pierderi salariale pentru unii colegi, în continuare valoarea socială a muncii angajaților din Sănătate este subestimată de cei care fac politicile salariale în această țară”, a declarat Iulian Pope, președintele SANITAS.

– SANITAS consideră că sporurile sunt drepturi care compensează riscurile profesionale, nu privilegii care pot fi distribuite arbitrar- Federația SANITAS atrage atenția că una dintre cele mai grave probleme ale proiectului o reprezintă modificarea regimului sporurilor: “Așa-zisa restructurare a sporurilor ascunde, în realitate, o diminuare semnificativă a veniturilor personalului din sănătate. Spre exemplu, un spor de 3-5 lei/oră pentru cei care lucrează în ture de noapte, în weekend sau de sărbătorile legale este mai mult decât demotivant: este o bătaie de joc la adresa celor care țin sistemul medical public în funcțiune”.

– În plus, proiectul conduce la situația în care peste 30% dintre angajații sistemului sanitar nu vor mai beneficia de niciun spor, deși natura activității lor nu se modifică.

– Compensarea riscului profesional este astfel transformată într-un mecanism generator de discriminare și inechitate.

– Personalul TESA și salariații din asistența socială continuă să fie discriminați.

– În loc să corecteze dezechilibrele existente, noua lege le accentuează.

– Personalul administrativ din unitățile sanitare și angajații din sistemul de asistență socială rămân în continuare subevaluați și insuficient remunerați, deși activitatea acestora este indispensabilă funcționării spitalelor, serviciilor medicale și centrelor sociale.

“Fără economiști, juriști, specialiști IT, personal administrativ, tehnic sau de suport și fără angajații din asistența socială, niciun serviciu public din aceste domenii nu poate funcționa în condiții normale”, spun sindicaliștii.

Presiuni asupra protestatarilor

SANITAS a anunțat, încă de luni, că au început presiunile asupra angajaților.

“Federația SANITAS a primit informații din spitale potrivit cărora conducerile unor instituții solicită liste cu numele salariaților care și-au exprimat acordul pentru participarea la grevă, în vederea suspendării contractelor individuale de muncă ale acestora încă de astăzi, luni, 27 iulie. Considerăm că asemenea demersuri, făcute înainte de declanșarea efectivă a grevei, pot fi interpretate drept instrumente de presiune și intimidare a angajaților care și-au exercitat un drept recunoscut de lege”, au transmis sindicaliștii, într-un comunicat de presă.

Aceștia susțin că semnarea pentru declanșarea grevei nu înseamnă că salariatul se află deja în grevă și nu justifică suspendarea anticipată a contractului individual de muncă.

Potrivit SANITAS, Legea dialogului social nr. 367/2022 prevede că suspendarea contractului individual de muncă operează pe durata participării salariatului la grevă.

Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 5 din 5 mai 2025, a stabilit că suspendarea contractului individual de muncă intervine ca efect al aderării la grevă “doar pe durata participării la aceasta”.

“Cu alte cuvinte, un contract individual de muncă nu poate fi suspendat pentru participarea la o grevă care încă nu a început. Suspendarea poate interveni numai din momentul în care salariatul participă efectiv la grevă și numai pentru perioada în care acesta se află efectiv în grevă. ÎCCJ arată, de altfel, că momentul relevant este cel al încetării lucrului, suspendarea producându-se pe durata grevei”, precizează sindicaliștii.

Potrivit SANITAS, Legea nr. 367/2022 protejează expres salariații care participă la o grevă organizată cu respectarea legii: participarea la grevă sau organizarea acesteia nu reprezintă o încălcare a obligațiilor de serviciu și nu poate atrage sancționarea salariaților.

“Le transmitem tuturor colegilor noștri din Sănătate: dreptul la grevă este un drept legal. Exercitarea lui nu poate fi transformată într-un motiv de amenințare, presiune sau intimidare. Solicităm conducerilor unităților sanitare să respecte cu strictețe legea și să nu transforme procedurile administrative într-un instrument de descurajare a participării la grevă. Iar celor care cred că, în ajunul grevei generale, pot opri nemulțumirea oamenilor prin liste, amenințări sau suspendări anticipate ale contractelor de muncă le spunem atât: Nu veți opri greva prin intimidare! ” declară Iulian Pope, președintele Federației SANITAS din România.

Sindicaliștii avertizează că marți începe greva generală în Sănătate și că “nicio presiune politică, managerială sau de altă natură” nu îi poate opriMarțea trecută, Curtea de Apel București a suspendat, la solicitarea Federației SANITAS, procedura proiectului legii salarizării personalului plătit din fondurile publice, decizia putând fi atacată cu recurs.

Reprezentanții SANITAS susțineau că proiectul “nu poate urma procedurile parlamentare, deoarece în Parlament nu pot fi introduse și dezbătute proiecte de legi pe care Curtea de Apel le-a constatat, fie și în procedura ordonanței președințiale, vădita aparență de nelegalitate”.

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS) a reclamat ulterior că hotărârea Curții de Apel București referitoare la Legea salarizării a fost luată în ziua înregistrării dosarului, fără citarea ministerului.