O sumedenie de ”lupi tineri” din Guvern vorbesc despre Reindustrializare doar pentru că este un cuvânt la modă, fără să știe exact ce înseamnă.
Pentru ei am o surpriză, harta industriei din Republica Socialistă România, o variantă de prin 1984. Un vechi prieten a găsit-o prin cine știe ce capăt de talcioc și mi-a dat-o cadou.
Nimeni nu idolatrizează industria de dinainte de 1989, dar nimeni nu ar fi trebuit să o măcelăreasca așa cum am făcut-o noi după 1989.
Industria chimică este praf și pulbere.
La sfârșitul lui 1990 aveam 72 de combinate, un sistem performant de învăţământ (12 şcoli profesionale, 23 licee, 17 facultăţi şi 10 institute de cercetare), un sector economic care aducea circa 35 miliarde Euro din exporturi, aproape 20% din producţia industrială de atunci. La sfârşitul lui 2025, daca au mai rămas un sfert din capacităţile de producţie şi din învăţământ, sectorul generează exporturi de doar 3 miliarde Euro şi aproape jumătate din deficitul balanţei comerciale. Am dat jos super-combinatele de la Piteşti, Rm. Vâlcea, Făgăraş, Copşa Mică, Târnăveni, Săvineşti, Margina, Lugoj şi multe altele.
Industria siderurgică este la pământ.
Am închis aproape complet Combinatul Siderurgic de la Galaţi, am închis Combinatul Siderurgic de la Reşiţa şi am închis Combinatul Siderurgic de la Hunedoara. Fabrici, uzine și combinate, unele dintre ele construite de regii României, nu de comuniști.
Industria de apărare este cvasiinexistentă.
Industria de apărare era industrie strategică, se construiseră multe fabrici, uzine şi combinate care livrau armament, era cerere mare la export. Existau 20-25 de fabrici, uzine şi combinate care produceau armament. După 1990, la fel ca restul industriilor, domeniul s-a destrămat. Proprietatea a trecut din mâna în mâna, activele nu au ajuns la investitori strategici şi s-au degradat, au fost făcute puţine investiţii, resursa umană specializată şi calificată a plecat din ţară iar sistemul de învăţământ nu a produs o nouă generaţie de specialişti. Romarm a salvat ce s-a mai putut – dar sunt penibilități politicianiste să spui că industria din țară poate fi inclusă în SAFE.
La polul opus, industria automotive – cele două fabrici de automotive de dinainte de 1989 sunt acum parte din mari grupuri internaționale, și industria farmaceutică – patru din cele cinci fabrici de medicamente de dinainte de 1989 sunt și ele acum parte din mari grupuri internaționale.
Cele doua sectoare sunt dovada că se putea salva cel puțin jumătate din industria de dinainte de 1989.
Industria din România, cea de dinainte de 1989 sau cea de după 2026, nu înseamnă doar fabrici, uzine si combinate. Înseamnă un plan strategic de competitivitate industrială. Înseamnă cultură industrială, lanțuri de aprovizionare în amonte și canale comerciale internaționale în aval.
Declinul industriei românești a apărut în primul rând din cauza pierderii canalelor comerciale internaționale din aval, când, după Perestroika din 1985, s-au pierdut clienții sovietici. Apoi, clienții din ”careul de ași” Mubarak / Hussein / Gadaffi / Castro, au picat și ei, unul cate unul.
Ironic, istoria se repeta în Europa. Industria automotive, cea care a făcut o superputere din Uniunea Europeană, și-a început declinul exact din același motiv, pierderea canalelor comerciale internaționale din aval.
Nu face nici un sens o Reindustrializare fără lanțuri de aprovizionare de echipamente, materii prime și materiale în amonte și fără canale comerciale internaționale în aval – stimați ”lupi tineri” din Guvern care vorbesc despre reindustrializare. Iar producția in lohn nu înseamnă reindustrializare. Este un surogat care nu aduce nici un fel de valoare adăugată.
Totuși, capul sus, stimați ”lupi tineri” din Guvern, care vorbesc despre Reindustrializare. Antreprenori industriali au existat, există și vor exista dintotdeauna în România. Iată, Dan Lungu, în cartea sa ”Sub gravitația memoriei”, vă povestește despre TEDDY SA, prima fabrică de jucării indestructibile înființată acum 100 de ani în Botoșani.
un comentariu de Dragoș Damian, CEO Terapia