
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu o persoană în stare de reținere, bănuită ca ar fi pătruns într-o anexă a unui imobil, unde ar fi sacrificat și sustras un animal.
La data de 2 februarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns într-o anexă a unui imobil, din comuna Părău, județul Brașov, unde inițial ar fi sacrificat și ulterior ar fi sustras un animal.
În urma sesizării, polițiștii au efectuat cercetări care au condus la identificarea unui bărbat, de 42 de ani, din localitate, care este bănuit că în noaptea de 1/2 februarie, ar fi pătruns, prin escaladarea porții de acces, în grădina unui imobil și ulterior într-o anexă a acestuia, unde ar fi sacrificat un porc, pe care ulterior l-ar fi sustras.
Față de cele constatate, după administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea și introducerea bărbatului în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul dosarului penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „furt calificat’’ și „uciderea animalelor cu intenție, fără drept’’, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.