In vizor

Ce datorii are de plată Brașovul la bănci în următorii 15 de ani și ce dobânzi se plătesc pentru fiecare dintre împrumuturi

Primăria Brașov a contractat în ultimul an două credite în valoare totală de 250 de milioane de lei, bani cu care ar urma să finanțeze o serie de proiecte de investiție aflate în derulare. Astfel, potrivit situației finanțărilor rambursabile pe anul 2024, gradul de îndatorare al municipiului este de 0,32%, fiind, în total, în derulare, trei contracte de împrumut, datoriile urmând să se stingă în totalitate peste 15 ani. În 2023, gradul de îndatorare al municipiului fusese de 1,56%.

Astfel, pe „ultima sută de metri” este creditul luat în 2007 de la BCR pe o perioadă de 248 de luni, în valoare 101.367.000 lei. Acesta a avut o dobândă de 0,20% + Robor 6M (Robor la șase luni) la care se adaugă și un comision de gestiune de 0,25% pe an. Până la finalul anului trecut se făcuseră rambursări de 84.615.890 lei. Un alt credit, în valoare de 100 de milioane de lei, a fost luat de către municipalitate în august 2023 pe o perioadă de 162 de luni (cu o perioadă de grație de 18 luni), iar din acesta au fost trași 93.383.470,38 lei și nu s-au făcut încă rambursări. Pentru acest împrumut, Primăria plătește o dobândă de 0,65% + ROBOR 6M pe an, fără alte comisioane.

Ultima datorie a Brașovului este la Banca Transilvania, respectiv împrumutul de 150 de milioane de lei contractat în mai 2024, din care s-au făcut trageri de 22.019.190,95 lei. Creditul este pe o perioadă de 162 de luni, cu o perioadă de grație de 18 luni, astfel că încă nu s-au făcut rambursări. În acest caz, dobânda este mai mică, de 0,50% + ROBOR 6M pe an, fără alte comisioane.