
Peste 4.000 de turişti au urcat sâmbătă pe munte, la Sinaia, cu mijloacele de transport pe cablu. Până la distracţia de pe pârtie, românii trebuie să treacă un adevărat test al răbdării. Echipa Observator a făcut un experiment. Cât de mult se aglomerează șoseaua dintre Brașov și Sinaia, în patru ceasuri?
Au pornit la drum aproape de miezul zilei, la ora 11.00. De la ieșirea din municipiul Brașov pe Drumul Național 1 către Valea Prahovei sunt aproximativ 40 de kilometri de condus până în Sinaia. Echipa a ajuns în parcarea de la Cota 1000, şi a calculat că drumul de la ieşire din Municipiul Braşov până în acest loc a durat o oră şi opt minute.
Din cauza aglomerației de pe șosea, patru ore mai târziu, timpii de deplasare au crescut până la o oră și 47 de minute, pe exact aceeași distanță.