Politica

Care e motivul demiterii șefilor Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor

79604.webp.jpeg

Premierul Ilie Bolojan a demis în aprilie 2026 conducerea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), după ce un control al Ministerului Finanțelor a constatat că instituția nu își îndeplinea o serie de atribuții legate de modul de analiză a informațiilor din bazele de date. Guvernul refuză însă să facă public documentul pe care s-a bazat decizia, invocând caracterul intern al acestuia.

Premierul Ilie Bolojan a demis în aprilie 2026 conducerea ONPCSB, după ce un control al Ministerului Finanțelor a constatat că instituția nu își îndeplinea o serie de atribuții legate de modul de analiză a informațiilor din bazele de date. Guvernul refuză însă să facă public documentul pe care s-a bazat decizia, invocând caracterul intern al acestuia.

În aprilie 2026, premierul Ilie Bolojan a demis conducerea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB). Schimbarea șefilor s-a bazat pe o notă a Corpului de control de la Ministerul Finanțelor, document care indică probleme administrative serioase identificate în cadrul Oficiului.

Raport intern

PRESShub a cerut Guvernului nota de control pe care s-a bazat demiterea fostei conduceri, dar Executivul susține că aceasta nu face parte din categoria documentelor de interes public.

Potrivit răspunsului transmis de Ministerul Finanțelor, controlul a fost derulat între 4 și 13 martie 2026 și a vizat felul în care Oficiul prelucra și analiza informațiile din anumite baze de date. Instituția a explicat că documentul solicitat este unul intern, folosit pentru informarea operativă a ministrului pe durata controlului, motiv pentru care nu poate fi făcut public, invocând prevederi din Legea 129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și din Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

PressHub.