In vizor

Brașovul a preluat steagul olimpic pentru organizarea Fote Brașov 2027

Imnul României a răsunat la Bakuriani în onoarea țării care va organiza următoarea ediție a Festivalului Olimpic al Tineretului European Brașov 2027.

”Suntem mândri și onorați să fim gazda unei competiții olimpice și îi așteptăm pe tinerii sportivi europeni să participe peste doi ani la Festivalul de la Brașov!”, a declarat primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.
”Sunt convins că, odată cu Fote Brașov 2027, juniorii noștri, antrenorii lor, își vor dori să fie printre cei care luptă pentru medalii. Să concurezi acasă, în fața familiei si prietenilor, este o mândrie! Le doresc succes în pregătire, pentru noi începe numărătoarea inversă!”, a punctat Mihai Covaliu, președinte COSR

”Zona Brașovului va putea arăta tuturor celor care vor veni să participe, să asiste și să susțină sportivii, că e un loc în care merită să ajungi. Suntem convinși că peste doi ani ne vom bucura împreună de reușita unei ediții a Festivalului, în care, dincolo de competiția sportivă, tradițiile și cultura locală vor impresiona națiunile europene!”, este sigur Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.