
Între 24 și 26 ianuarie, polițiștii brașoveni au răspuns la peste 320 de apeluri din partea cetățenilor.
„În plus, pentru a preveni situațiile tragice în această minivacanță, polițiștii au acționat rapid în cazurile de încălcare a legislației, aplicând 755 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de aproximativ 300.000 de lei.”
Cele mai multe abateri sancționate au fost pe drumuri, unde au fost reținute 64 de permise de conducere.
Au fost reținute 10 permise pentru depășirea vitezei legale, iar alte 15 permise au fost suspendate din cauza consumului de alcool de către șoferi pe drumurile publice.
Dacă au fost constatate defecțiuni tehnice care ar fi putut afecta siguranța participanților la trafic, polițiștii au retras 43 de certificate de înmatriculare, urmând ca deținătorii acestora să remedieze problemele identificate.
În ceea ce privește accidentele de circulație, s-a înregistrat un singur incident grav, în urma căruia o persoană a fost grav rănită. Polițiștii au deschis o anchetă penală pentru a stabili vinovăția și circumstanțele accidentului.
Din cele 23 de infracțiuni constatate din oficiu, 13 persoane au fost prinse în flagrant, iar pentru 4 dintre acestea s-au dispus măsuri de reținere și introducere în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
În toate aceste cazuri, cercetările se desfășoară sub coordonarea procurorilor desemnați, iar grupuri operative sunt constituite pentru a aduna probele necesare aplicării măsurilor legale respective.
Un alt domeniu de interes și de atenție în această perioadă a fost protecția persoanelor împotriva violenței domestice. Polițiștii brașoveni au emis 5 ordine de protecție provizorii, ca urmare a sesizărilor și constatările făcute la adresele persoanelor afectate. De asemenea, s-au luat măsuri suplimentare pentru protecția acestora, inclusiv evacuarea agresorilor și impunerea unei distanțe de siguranță față de victime”, au declarat reprezentanții IPJ Brașov.