In vizor

Al doilea urs împușcat în mai puțin de o lună în cartierul Valea Cetății

Ursii blocheaza autostrada lugoj deva.jpg

Un al doilea urs în mai puțin de o lună a fost împușcat, joi seara, în cartierul Valea Cetății din municipiul Brașov, una dintre zonele din oraș cele mai frecventate de aceste animale.

Primăria Brașov a anunțat, vineri, că ar fi vorba despre ‘ursul care a creat mai multe probleme în ultima perioadă în cartierul Valea Cetății, în zona străzilor Mureșului și Carpaților’.

‘Am primit un apel la 112 pentru a interveni pe strada Mureșului, la ora 21:30. În această zonă am avut, de-a lungul timpului, nenumărate intervenții și apeluri la 112. Aseară, am reușit să extragem ursul care crea atât de multe probleme. Pe lângă faptul că mergea frecvent la containere și încerca să le deschidă, a reușit să rupă capacele de la două insule ecologice. Ursul se urca pe aceste insule și încerca efectiv să smulgă tablele de protecție pentru a ajunge la pungile de gunoi’, a precizat viceprimarul Dan Ghiță.

Ca și în cazul tuturor exemplarelor împușcate în ultimele săptămâni, este vorba de un exemplar care, în urmă cu mai mult timp, a fost capturat, crotaliat, microcipat și relocat, după cum a precizat Primăria Brașov.

În 29 mai, Primăria Brașov anunța că a fost împușcat un exemplar care intra frecvent în cartierul Valea Cetății, ursul ‘gunoier’ fiind depistat atunci în zona străzii Jepilor. În dimineața următoare, un alt exemplar a fost semnalat în aceeași zonă.

O altă zonă în care prezența urșilor este mai numeroasă decât în alte cartiere este Scheiul, unde prezența animalului sălbatic a fost semnalată inclusiv într-un cimitir.

Numai în luna mai, la 112 au fost semnalate peste 120 de cazuri privind prezența urșilor în municipiul Brașov, iar numărul exemplarelor extrase în ultimele șase săptămâni este în jur de 10.