Din oras

Un bărbat de 74 de ani din Făgăraș, drogat și jefuit de 10.000 de lei de o femeie care i-a promis relații sexuale

Prostituata.jpg

Un caz șocant s-a petrecut recent în municipiul Făgăraș, unde un bărbat în vârstă de 74 de ani a fost drogat și jefuit de o femeie care s-a dat drept clientă „interesată” de întreținerea de relații sexuale. Femeia, în vârstă de 54 de ani, din județul Mureș, a fost identificată de polițiști și arestată preventiv.

Incidentul a avut loc pe 27 iunie, când femeia l-a abordat pe bărbatul care vindea legume într-o piață agroalimentară din Făgăraș. Sub pretextul unei apropieri intime, aceasta l-a convins să o conducă la locuința lui, aflată în apropierea pieței. Odată ajunsă în apartament, femeia i-a administrat bărbatului o substanță cu efect sedativ-hipnotic, astfel încât acesta nu și-a mai putut aminti ce s-a întâmplat. Profitând de starea sa, i-a sustras din borsetă suma de 10.000 de lei.

Ulterior, bărbatul a realizat că fusese victima unei infracțiuni, dar nu-și amintea exact cele întâmplate. În urma analizelor biologice, s-a confirmat prezența în organism a unor substanțe care induc somnolență și pierderi de memorie. Polițiștii din Făgăraș au demarat imediat o anchetă și au reușit identificarea autoarei – o recidivistă condamnată anterior pentru patru fapte similare de tâlhărie calificată.

Pe 7 iulie, în urma unei percheziții domiciliare în localitatea Ernei, județul Mureș, au fost ridicate mai multe bunuri de interes pentru anchetă. Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, iar pe 8 iulie, judecătorul de drepturi și libertăți a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie luate măsurile legale.

Exit mobile version