
Un tânăr de 21 de ani din Râșnov a fost reținut de polițiști după ce ar fi agresat fizic doi vecini, într-un bloc de locuințe, pe fondul consumului de alcool. Incidentul a avut loc în municipiul Brașov, în cursul nopții de 16 mai, în jurul orei 23:30.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, cele două persoane vătămate — un bărbat și o femeie de 46, respectiv 47 de ani — au sunat la 112 după ce ar fi fost lovite de către vecinul lor în scara imobilului în care locuiesc.
La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Poliția Stațiunii Râșnov, care au stabilit că între tânăr și cei doi vecini ar fi izbucnit un conflict, în urma căruia aceștia ar fi suferit leziuni.
În baza probelor strânse, oamenii legii au dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Anchetatorii urmează să îl prezinte pe tânăr în fața judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă într-un dosar penal deschis pentru lovire sau alte violențe.