Politica

România și Republica Moldova, program comun de achiziții militare prin SAFE

80302.png

O ceremonie de semnare a documentelor prin care România și Republica Moldova devin, în premieră, partenere în cadrul unui program comun de achiziții militare a avut loc luni la Palatul Victoria.

Ministerul Apărării, prin Direcția generală pentru armamente, Ministerul Apărării al Republicii Moldova, prin Agenția Asigurare Resurse și Administrare Patrimoniu (AARAP), și compania italiană IDV Defence Vehicles S.p.A. au semnat un act adițional la acordul-cadru încheiat în anul 2019 între MApN și compania italiană. Prin acest document, AARAP devine autoritate contractantă în cadrul acordului, pentru achiziția de autocamioane IVECO destinate înzestrării Armatei Naționale a Republicii Moldova.

Actul adițional a fost semnat de generalul-maior Ion-Cornel Pleșa, șeful Direcției generale pentru armamente din MApN, și de colonelul Stanislav Pojar, directorul Agenției Asigurare Resurse și Administrare Patrimoniu din Ministerul Apărării al Republicii Moldova. Cu aceeași ocazie, AARAP și compania IDV Defence Vehicles au semnat contractul subsecvent nr. 4, care prevede achiziția a 62 de autocamioane IVECO, în trei configurații, pentru înzestrarea Armatei Republicii Moldova. 

Ministrul Apărării, Ștefan-Radu Oprea, a apreciat că acest demers reprezintă o nouă etapă în dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul apărării și reconfirmă angajamentul constant al României de a sprijini procesul de modernizare a Armatei Naționale a Republicii Moldova. 

Acordul-cadru încheiat în anul 2019 între Ministerul Apărării Naționale și compania IDV Defence Vehicles S.p.A. prevede achiziția a 2.909 platforme de transport auto multifuncționale pe roți (autocamioane IVECO), destinate înzestrării Armatei României.

Premierul Luca Niculescu a spus că “oamenii de pe ambele maluri ale Prutului așteaptă de la guverne același lucru: să le asigurăm securitatea”,

“Astăzi, Ministerele Apărării din România și Republica Moldova vor deveni, în premieră, parteneri în cadrul unei achiziții în comun derulate prin Programul SAFE. Proiectul <> este inclus în Planul de investiții al României pentru industria de apărare finanțat prin alocarea destinată României din Instrumentul SAFE. Avem obiectivul comun de a consolida, de a adapta capabilitățile noastre de apărare la cerințele și provocările actuale, de a investi în industria noastră de apărare și astfel să susținem consolidarea bazei industriale și tehnologice europene, prin proiecte și achiziții comune”, a spus acesta.

Niculescu a precizat și că “trebuie să lucrăm și mai mult pentru aprofundarea cooperării bilaterale în acest domeniu, pentru colaborarea și coordonarea noastră”.

Proiectul „Platforme de transport auto multifuncționale pe roți” este inclus în Planul de investiții al României în industria de apărare, aferent instrumentului european SAFE. Până la data de 30 octombrie 2026, au fost livrate Armatei României 2.039 de platforme de transport. Documentul semnat astăzi contribuie la consolidarea capacităților de apărare ale Republicii Moldova, la creșterea interoperabilității dintre cele două armate și la aprofundarea parteneriatului bilateral în domeniul apărării.

Exit mobile version