Politica

Radu Miruță spune că a anulat definitiv majorarea călătoriei cu metroul

79131.jpg

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a anunțat vineri că a anulat definitiv majorarea călătoriei cu metroul, care trebuia să crească de la 5 lei la 7 lei.

Miruță a explicat faptul că, atunci când a mers el în minister, era vorba despre o creștere a prețului cartelei de metrou de la 5 la 7 lei, care presupunea un ordin de ministru, cu intrare în vigoare peste trei zile.

“Până să înțeleg care sunt argumentele, am suspendat creșterea tarifului pentru două luni. De la 1 iulie, dacă nu s-ar fi luat nicio măsură, tariful ar fi devenit 7 lei. (…) Am trimis Corpul de Control, iar lucrurile stau foarte prost în ceea ce privește cheltuirea banilor publici la metrou. Vorbim despre zeci de milioane de euro; aceste acțiuni de control sunt în desfășurare. (…) Însă nu putem amâna de la o lună la alta acest lucru, așa că am decis anularea creșterii de la 5 la 7 lei. Am închis definitiv acest subiect: nu va crește prețul la metrou nici acum, nici dacă va veni un alt ministru care ar dori acest lucru. Am închis bătaia de joc cu creșterea biletului la metrou”, a spus acesta.

Exit mobile version