Politica

Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct în Guvernul Bolojan, trimisă în judecată de DNA

80188.webp.jpeg

Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, a fost trimisă miercuri în judecată de DNA în dosarul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos.

Fostă deputată PNL, Cristina Trăilă, la data faptei secretar general adjunct al Guvernului României, a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În acest dosar, a fost audiat și fostul premier Ilie Bolojan, la DNA Iași.

În dosar, au mai fost trimiși în judecată Mihai Barbu, la data faptei președinte al PNL Vaslui a unui partid politic, aflat sub măsura controlului judiciar, pentru comiterea infracțiunii de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum și B.F., asociat și administrator în fapt al unei societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul avicol, aflat sub măsura controlului judiciar în altă cauză, pentru comiterea infracțiunii de instigare la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Potrivit comunicatului DNA, B.F. administrează în fapt, prin intermediul unei societăți comerciale, mai multe ferme avicole de pe raza județului Vaslui, în cadrul cărora s-ar fi înregistrat încălcări sistematice ale normelor sanitar-veterinare, de natură să favorizeze apariția unor agenți patogeni și a unor boli în rândul efectivelor de păsări.

În acest context, în luna septembrie 2024, la nivelul uneia dintre ferme ar fi fost confirmat un focar de salmoneloză, pentru care inculpatul B.F. ar fi întocmit și depus la D.S.V.S.A. Vaslui un dosar de despăgubire pentru compensarea pierderilor cauzate de contaminarea păsărilor, în condițiile în care societatea nu ar fi fost vinovată de producerea acesteia.

Valoarea despăgubirilor solicitate ar fi fost de aproximativ 13 milioane de lei.

Pe fondul neregulilor constatate în cadrul fermei, D.S.V.S.A. Vaslui ar fi dispus monitorizarea strictă a activităților de neutralizare a exemplarelor afectate, în număr de aproximativ 226.000 de păsări, și ar fi refuzat aprobarea dosarului de despăgubire.

Astfel, întrucât interesele sale financiare ar fi fost afectate, inculpatul B.F. ar fi întreprins, cu sprijinul mai multor persoane influente, demersuri pentru schimbarea din funcție a directorului executiv al D.S.V.S.A. Vaslui.În concret, în perioada februarie – noiembrie 2025, inculpatul B.F., urmărind facilitarea obținerii sumei de aproximativ 13 milioane de lei de la D.S.V.S.A. Vaslui, l-ar fi determinat pe Mihai Barbu să își exercite influența și autoritatea politică pentru obținerea acestui beneficiu, sens în care ultimul menționat ar fi intermediat întâlniri ale inculpatului B.F. cu înalți funcționari ai statului, cu directorul A.N.S.V.S.A., precum și cu diferiți oameni politici.

Totodată, în contextul acțiunilor întreprinse pentru atingerea respectivului deziderat, Mihai Barbu Mihai ar fi exercitat presiuni asupra directorului A.N.S.V.S.A. pentru demiterea din funcție a directorului D.S.V.S.A. Vaslui.

De asemenea, în același context, Mihai Barbu i-ar fi promis inculpatului B.F. că îl va determina pe directorul D.S.V.S.A. Vaslui să anuleze măsurile dispuse de funcționarii instituției în legătură cu neregulile constatate în cadrul fermelor administrate de societatea respectivă sau, în cazul în care acest lucru nu ar fi fost posibil, că va întreprinde demersuri pentru demiterea directorului din funcție.

În cadrul acestor demersuri, în perioada 3–4 noiembrie 2025, Mihai Barbu ar fi fost ajutat de Cristina Trăilă, care, în calitate de secretar general adjunct al Guvernului României, ar fi susținut acțiunile acestuia.În cauză, procurorii anticorupție au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unor sume de bani aparțin lui Mihai Barbu.

Exit mobile version