
Timp de mai multe zile, locuitorii din Râșnov au fost nevoiți să se alimenteze cu apă potabilă de la două cisterne amplasate în oraș, deoarece apa de la robinete nu s-a putut folosi.
Primarul orașului, Horia Motrescu a transmis că au fost stabilite intervențiile pentru că această situație să nu se repete.
Orașul nostru s-a confruntat cu o avarie majoră la rețeaua de apă potabilă, o situație care ne-a afectat pe toți. A fost un moment dificil, care a necesitat o mobilizare rapidă de lungă durată și efort susținut din partea autorităților și a echipelor de intervenție.
trebuie să montăm aerisitoare automate pe conductele de aducțiune, astfel încât, la igienizarea rezervoarelor de apă să evităm aceste probleme.
sunt necesare lucrări de cartografiere, GIS, pe toata rețeaua de apă, astfel încât să putem avea un control mult mai bun asupra rețelei.
sunt multe lucrări necesare în sensul aducerii alimentării cu apă la standardele normale timpului prezent, inclusiv la rezervoare, aceste lucrări vor necesita investiții și un timp de 4-6 ani, însă sunt esențiale!
Cum s-a ajuns în această situație?
„În urma sesizărilor care mi-au fost aduse la cunoștință de aproximativ două săptămâni, vizând turbiditatea apei de la robinet și culminând cu ziua de azi când la captarea orașului am regăsit prezența turbidității, am decis să căut cauza și în afara zonei de la captare. Turbiditatea apei fie ea și mică, antrenată în conducta de aducțiune și apoi în cea de transport, face ca ea să ajungă în rețeaua orașului.
Atâta timp cât nu s-a exploatat, nu am avut aceste probleme, pentru că de la începutul mandatului am dat dispoziție angajaților Serviciului de Utilități Publice Râșnov să verifice săptămânal starea apei de la captare. După câteva săptămâni de exploatare mai sus de zona captării, de câteva zile a început să apară turbiditate în captarea de apă. Ea nu e mare, dar antrenată în conducta de aducțiune nu are când/unde să se sedimenteze”, a explicat primarul.