Un şofer care a obţinut permisul de conducere în urmă cu doar câteva luni a fost prins, duminică, beat la volan. „Am…
Fostul internaţional Adrian Ilie, în vârstă de 51 de ani, a fost prins băut la volan în Vinerea Mare, iar permisul de…
Pentru “crăița” de inimă neagră, Liviu Alexa a ales să o aducă pe Dochia în zilele noastre într-o cabină de probat haine…
Maramureșul, adică județul, e un soi de hudă a României. Iar Baia Mare e epicentrul hudei, e Baia Mare. “Hudă” în “limba”…
Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav anunţă că a ajuns la cel mai mare număr de curse regulate operate într-o zi, respectiv 14 zboruri. Potrivit…
Liviu Alexa vă prezintă în Strict Secret un caz demn de un thriller rusesc, atâta că acțiunea se întâmplă la Târgu-Mureș. Doi…
Meteorologii anunţă că, până marţi dimneaţă, vor fi intensificări ale vântului în Moldova, Dobrogea, în jumătatea estică a Munteniei şi în vestul…
Joimărița și Nzinga, a 14-a și a 15-a carte de filcău, sunt două personaje feminine de care extrem de puțini dintre voi…
Procurorii au făcut, vineri, percheziţii la sediul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), într-un dosar care ar viza munca fictivă a unor…
A nins abundent în zonele montante înalte, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova anunţând că s-a depus strat de 35…
