Raul Cârstocea este profesor de istorie la Maynooth University, în Irlanda. Cercetează fascismul, antisemitismul și Holocaustul, precum și felul în care construcția statelor și a națiunilor a afectat minoritățile din Europa modernă.
Coordonează INTEMPO, un proiect finanțat de Consiliul European pentru Cercetare care urmărește fascismul la scară globală, prin studii de caz din Europa și din afara ei.
Istoricul Raul Cârstocea face legătura între memoria incompletă despre legionarism, promisiunea „renașterii naționale” și votul de protest. AUR, expresia clară a populismului de extremă dreapta din România, este însă o „farsă”, spune Cârstocea într-un interviu pentru PressHub.
Ruxandra Hurezean: În analiza din 2021 despre AUR, ați surprins cu claritate profilul acestui partid. Cum analizați evoluția ulterioară a acestuia? Cum clasificați AUR ca organizație, discursul lui George Simion și discursul lui Călin Georgescu?
Raul Cârstocea: Pe de o parte, nu cred că AUR și-a schimbat profilul ideologic: rămâne un partid populist de extremă dreaptă.
Pe de altă parte, „farsa” pe care o anticipam în acel articol a devenit mult mai vizibilă pe măsură ce partidul a crescut în popularitate și a fost nevoit să facă compromisuri pentru a se implica în politica „mainstream”. Minciunile sau promisiunile deșarte (de exemplu, cea a caselor de 35.000 de euro – o „strategie de marketing”, cum a numit-o George Simion când a fost demascată) au scos la iveală faptul că partidul este mult mai inconsistent decât pretinde a fi și nu atât de diferit de „sistemul”, „establishment-ul” pe care ține atât de mult să-l critice.
Dacă ar fi să fac o comparație cu mișcarea legionară – pe care ei o iau drept sursă de inspirație, deci comparația este legitimă –, trebuie spus că o parte din atractivitatea Legiunii rezida în intransigența sa și în imaginea de „incoruptibili” pe care legionarii și-au asumat-o – și pe care dușmanii lor nu au prea reușit să o dărâme. Legiune pretindea că este „altceva” în peisajul politic românesc interbelic, o alternativă reală și cu totul diferită de celelalte partide politice, iar într-o oarecare măsură acest discurs era justificat, chiar dacă trăsăturile lor specifice includeau violența de stradă sau asasinatul ca armă politică. Însă cel puțin cât a trăit Codreanu, Legiunea condusă de el avea o identitate politică clară (una fascistă) și nu prea accepta compromisuri (lucru care s-a schimbat însă când a ajuns la putere, dar aceea deja era o altă mișcare legionară, una care nu și-a revenit niciodată după pierderea liderului incontestabil).
Acest lucru nu este valabil pentru AUR, care s-a dovedit a fi destul de flexibil din punct de vedere ideologic și adaptabil la imperativele politice ale momentului; și chiar deloc „incoruptibil”.
PressHub.