Politica

Parlamentul votează noii membri în Consiliile de Administrație la TVR și Radioul Public

80369.jpg

Parlamentul votează marți noii membri în Consiliile de Administrație de la Televiziunea Publică și Radioul Public, în urma deciziei Curții Constituționale care a stabilit că alegerea CA-urilor a fost neconstituțională, potrivit News.ro.

De asemenea, parlamentarii vor vota și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.

Birourile Permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au declanșat, săptămâna trecută, procedurile parlamentare pentru desemnarea unor membri ai Consiliilor de administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune și numirea unui președinte interimar la Curtea de Conturi.

Depunerea candidaturilor din partea grupurilor parlamentare reunite, pentru Consiliile de administrație de la SRR și SRTV a avut loc până luni iar audierea membrilor propuși va avea loc marți, în comisiile de cultură, de la 9.30. 

Tot marți, de la ora 12.00, va avea loc ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului în care se va vota noua componență a CA-urilor de la SRTV și SRR. 

AUR o propune pe Sorina Matei, actualul interimar la conducerea Televiziunii Publice, ca membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune și pe Maria Țoghină, membru titular la Radioul Public, a anunțat luni senatoarea Cristina Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al AUR.