Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind decarbonizarea sectorului energetic. Ministrul interimar Dragoș Pîslaru a criticat un amendament PSD care ar putea costa România fonduri din PNRR.
Amendamentul PSD prevede că scoaterea treptată din exploatare a capacităților de producție de energie electrică pe bază de lignit și huilă se va putea realiza numai după construirea și punerea în funcțiune de noi capacități energetice similare.
USR a reclamat faptul că a propus acest lucru în 2022, dar atunci social-democrații au fost împotrivă.
Ministrul interimar al investițiilor și fondurilor europene (MIPE), Dragoș Pîslaru, susține că acest amendament încalcă un jalon din PNRR.
“Avem într-adevăr o situație de criză energetică și, în mod evident, lucrurile acestea care afectează românii trebuie să fie prima noastră preocupare. Înțelegem conflictul politic din această perioadă și înțelegem prerogativele Parlamentului de la măsuri judicioase care să aducă beneficii în viața românii. Amendamentele însă care au fost propuse nu rezolvă absolut nimic, nu rezolvă nici ceva care să fi fost iminent legat de închiderea vrunei centrale pe cărbune. Repet, nu există niciun risc iminent de a se închide vreo centrală”, a spus Pîslaru în plen.
Guvernul a anunțat Comisia Europeană și a pregătit un studiu de pe vremea când social-democratul Bogdan Ivan era ministru la energie, pentru “a demonstra că nu mai trebuie să mai închidem niciun grup până când nu avem capacități pe gaze.
“În discuțiile cu Comisia Europeană era clar că România se îndreaptă pentru a recunoaște o penalitate pe Jalonul 119a și discuția noastră a fost de a diminua această penalitate de 10 ori până la o sumă care să devină cumva marginală în PNRR”, a explicat Pîslaru.
“Ceea ce faceți însă cu acest amendament, încălcați Jalonul 114, adică legislația care a fost plătită în cererea de plată 2”, a mai spus el.
Ministrul interimar de la MIPE a avertizat încă de marți că amendamentele susținute și votate marți în Senat la legislația decarbonizării vor avea consecințe pentru România dacă ajung să treacă de votul final din Parlament și să devină lege.
Jalonul 114 include legislația privind decarbonizarea și a fost deja considerat îndeplinit de Comisie pe Cererea de Plată nr. 2, pe baza căreia România a primit deja miliarde de euro pentru investiții: “Modificarea retroactivă a regulilor încalcă principiul ireversibilității reformelor din Regulamentul (UE) 2021/241 (MRR). Constatarea reversibilității de către Comisia Europeană atrage penalități financiare exponențial mai mari decât cele de pe Jalonul 119a”.
