In vizor

Percheziţii DNA la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc

Onjn

DNA face miercuri percheziţii la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN), acestea fiind anunşate chiar de preşedintele instituţiei, Vlad Cristian Soare, car a precizat că este o anchetă în curs care vizează 4 funcţionari din direcţiile control şi autorizări. ”E un pas important si necesar pentru a avea o institutie credibila. Pentru mine, prioritară este integritatea instituţiei„, afirmă Soare, subliniind că instituţia pe care o conduce cooperează cu organele de urmărire penală şi va oferi tot sprijinul necesar pentru aflarea adevărului. Curtea de Conturi anunţa, la începutul lunii iulie, în urma misiunii de audit desfăşurată la ONJN, că a constatat abateri de conformitate semnificative şi generalizate privind autorizarea, monitorizarea şi controlul jocurilor de noroc, abateri care au cauzat prejudicii de aproape 150 de milioane de lei şi că a aprobat sesizarea organelor de urmărire penală.

”E un pas important si necesar pentru a avea o institutie credibila. Pentru mine, prioritară este integritatea instituţiei. ONJN trebuie să funcţioneze cu toleranţă zero faţă de faptele de corupţie, motiv pentru care în ultimele luni au fost demarate o serie de anchete pe care le-am comunicat public, anchete ce au fost realizate cu sprijinul compartimentului de control intern si care au dus la sesizarea organelor de urmărire penală”, a scris Soare pe Facebook, referindu-se la percheziţiile desfăşurate de DNA la sediul instituţiei.
El avertizează că, dacă pe parcursul derulării acestora au existat persoane sau funcţionari publici care au încercat să le stopeze sau care nu şi-au îndeplinit atribuţiile corespunzător, responsabilitatea va fi stabilită de organele competente.
”Este o anchetă în curs care vizează 4 funcţionari din direcţiile control şi autorizări, însă nu pot oferi detalii despre elementele din dosar sau despre aspecte care pot afecta desfăşurarea anchetei, dar vă asigur că ONJN cooperează cu organele de urmărire penală şi va oferi tot sprijinul necesar pentru aflarea adevărului”, explică preşedintele ONJN.
El anunţă că a fost declanşat un proces de reorganizare instituţională, având ca fundament criteriul de integritate.
”Aceasta acţiune nu face decât să îmi confirme că suntem pe drumul corect”, conchide Vlad Cristian Soare.
CE A CONSTATAT CURTEA DE CONTURI
Curtea de Conturi anunţa, la începutul lunii iulie, în urma misiunii de audit desfăşurată la ONJN, că a constatat abateri de conformitate semnificative şi generalizate privind autorizarea, monitorizarea şi controlul jocurilor de noroc. Abaterile au cauzat prejudicii de aproape 150 de milioane de lei.
Principalele constatări:
– monitorizare insuficientă a operatorilor online şi deficienţe semnificative privind verificarea realităţii declaraţiilor fiscale ale operatorilor de jocuri de noroc tradiţionale şi la distanţă;
– pierderi fiscale estimate la peste 116 milioane de lei din diferenţe de taxă de autorizare în sarcina operatorilor de jocuri de noroc de tip slot-machine;
– lipsa analizei riscurilor fiscale ce ţin de activitatea operatorilor de jocuri de noroc on-line poate determina o diferenţă de taxă de autorizare estimată la 2,1 miliarde de lei anual;
– relicenţierea operatorilor de jocuri de noroc în condiţiile asigurării unui acces extrem de limitat la datele şi serverele pe care aceştia le deţin, deşi cerinţele legale impun asigurarea accesului ONJN în mod neîntrerupt, securizat, de la distanţă, la serverul în oglindă, la serverul de siguranţă, situate pe teritoriul României, inclusiv la serverul central;
– grad redus de digitalizare şi integrare insuficientă a sistemelor informatice necesare supravegherii pieţei jocurilor de noroc;
– întârzieri în implementarea măsurilor de joc responsabil şi a registrului persoanelor autoexcluse.
Recomandări:
-consolidarea capacităţii de control, demararea unor acţiuni de verificare bazate pe analiza de risc şi recuperarea sumelor datorate bugetului de stat;
-implementarea unui sistem informatic integrat de monitorizare şi analiză de risc;
-asigurarea accesului permanent la datele operatorilor şi creşterea transparenţei;
-accelerarea măsurilor de joc responsabil şi de protecţie a jucătorilor;
-îmbunătăţirea colaborării cu Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi cu instituţiile bancare.
”Ca urmare a neregulilor constatate, Curtea de Conturi a aprobat sesizarea organelor de urmărire penală competente”, mai anunţa Curtea de Conturi.