Politica

Moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Justiției, la votul deputaților

76734.jpg

Camera Deputaților dezbate și votează luni o moțiune simplă inițiată de AUR la adresa ministrului PSD al Justiției, Radu Marinescu.

UPDATE

Ministrul Radu Marinescu a declarat în plen că este democratic să fie în plen în această zi, la 36 de ani de la Revoluție. 

Marinescu a mai spus că reformarea justiției trebuie făcută pe baza unor evaluări obiective și depline, pe baza rapoartelor GRECO, Rule of Law sau Comisiei de la Veneția.

El a mai precizat că CSM și ÎCCJ sunt independente și se autoguvernează, iar Ministerul Justiției nu are niciun rol aici.

+++

La Senat, o moțiune depusă tot de AUR îl vizează pe ministrul PNL de Interne, Cătălin Predoiu, care se dezbate și se votează tot luni. Premierul Ilie Bolojan se va duce doar la ședința Senatului, așa cum a participat și la cea în care s-a dezbătut și votat săptămâna trecută moțiunea simplă împotriva ministrei USR a Mediului, Diana Buzoianu.

În cele două moțiuni, miniștrilor li se reproșează tolerarea de abuzuri și disfuncționalități în sistem, lipsa de reacție și ințiativă.

USR a anunțat că va participa la cele două moțiuni, dar pentru că moțiunile, așa cum au fost scrise, sunt “străvezii ca niște foi de ceapă, nu avem cum să le susținem”.

“Însă nu avem nici cum să votăm împotriva acestor moțiuni, motiv pentru care vom fi prezenți, vom dezbate, dar nu vom vota ‘pentru’ cele două moțiuni, întrucât problema Justiției este o chestiune extrem de importantă și, aproape în unanimitate, în grupurile parlamentare ale USR am decis acest lucru”, a declarat liderul senatorilor USR, Ștefan Pălărie.