Politica

Bolojan, bilanț la 100 de zile: Măsurile luate nu sunt o austeritate, ci măsuri de responsabilitate

75478.jpg

Premierul Ilie Bolojan și-a prezentat vineri bilanțul primelor 100 de zile la Palatul Victoria. El a evitat să recunoască faptul că măsurile dure luate de Guvernul său sunt de austeritate, numindu-le “măsuri de responsabilitate”.

Bolojan a început prin a spune că Guvernul a evitat intrarea în incapacitate de plată pe fondul deficitelor de peste 9%, pe fondul celor mai mici
venituri din PIB din Uniunea Europeană și pe fondul cheltuielilor supradimensionate, cu peste 30 de miliarde de euro anul acesta
și în anii trecuți.

“Agențiile de rating au confirmat că am făcut ceea ce este necesar și a fost un
prim pas pentru a recâștiga încrederea în România și, cred eu, pentru a recâștiga încrederea
cetățenilor noștri spunându-le adevărul. Nu a fost, practic, o austeritate ceea ce s-a făcut și cred
că au fost niște măsuri de responsabilitate care trebuiau puse în practica”, a spus el.

De asemenea, Ilie Bolojan a transmis că “a fost nevoie să creștem veniturile fiscale și să luăm măsuri pentru
îmbunătățirea colectării”.

“Erau cele mai mici, dar, mai rău, nu le încasam, într-o bună măsură,
aceste taxe și propunerile care au fost adoptate, care sunt inclusiv în Pachetul 2 și sper să
fie validate de CCR în perioada următoare”. Premierul crede că aceste măsuri “nu fac decât să întărească capacitatea ANAF-ului de
a încasa impozite, să închidă portițele, să nu mai permită existența firmelor fantomă și
așa mai departe”.

Bolojan a povestit și cum a trebuit, în această perioadă, ca Guvernul să limiteze și să reducă criteriile legate de plafonarea salariilor, de reducere a unor sporuri, de reducere a cheltuielilor.

“Au fost un prim pas absolut necesar, care trebuie continuat în perioada următoare. Am început
să corectăm nedreptățile și lucrurile care nu mai sunt suportabile pentru cetățenii țării noastre
și nu mai sunt sustenabile din punct de vedere al funcționării unei economii normale, de la
aspectele care țin de câștigurile nejustificate în anumite autorități, până la măsurile care țin de
magistrații. Am făcut ordine în investiții în această perioadă, în așa fel încât să le și putem
continua, dar să ne și încadrăm în anumite anvelope financiare”, a explicat prim-ministrul.

Totodată, Bolojan a declarat și că aveam supracontractări importante pe toate domeniile și nu existau anumite prioritizare și prin
măsurile care au fost adoptate, aceste investiții sunt continuate în cea mai mare parte.

“În
principal este vorba de proiectele care sunt finanțate din fonduri europene, iar cele care sunt
finanțate din bugetele naționale au fost prioritizate sau urmează să fie finanțate doar cu
asigurarea cofinanțării de către autoritățile locale. În felul acesta vom evita să avem investiții
supradimensionate sau alocate în localități unde nu mai există activități sportive, cum este cazul
stadionului, de exemplu. Ne-am asigurat că vom avea în continuare acces la fonduri europene. Gândiți-vă că eram în
situația de suspendare a fondurilor europene și nu doar că am evitat această suspendare,
asigurând continuarea investițiilor, dar mai mult am renegociat programul PNRR, care era
amânat și eram într-o stare în care intram într-un blocaj. Am renegociat jaloanele în așa fel
încât să nu ne pierdem finanțările și să putem face anul acesta încă o cerere de plată”, a spus acesta.

În ceea ce privește programul de apărare, programul SAFE, Bolojan a spus că a Guvernul negociat o sumă importantă pentru România, în așa fel încât “să putem, pe de-o parte, să ne asigurăm
cheltuielile pentru apărarea stării noastre, dar în același timp să asigurăm finanțarea unor
importante investiții în infrastructură, cu potențial de folosire mixt, atât civil și militar, cum sunt
capetele de autostradă din Moldova, dar și să internalizăm o parte din această producție
militară, în așa fel încât să creăm condiții de dezvoltare și în această industrie de apărarea în
România”.

De asemenea, este pregătit pachetul pentru reforma în administrația
locală, dar pe care “nu am reușit să-l definitivăm”.

“Trebuie adoptat în așa fel încât să avem o administrație care e un factor de dezvoltare în România, să avem o
administrație mai eficientă și să avem o administrație care preia de la Guvern anumite
competențe, deci să facem descentralizare, debirocratizare și simplificare. Dar reducerea
cheltuielor de funcționare este un element care nu poate fi scos din capitolul de reformă”, a mai completat premierul.

Ilie Bolojan le-a mulțumit tuturor celor care l-au susținut în
această perioadă, printre care cetățenii, colegii ministri, secretarii de stat, eechipele guvernamentale și tuturor partenerilor.

În următoarea perioadă, Bolojan a transmis că, în
perioada următoare, sunt două constante pe care niciun Guvern nu le va putea evita și care trebuie urmărite: să încasăm veniturile, să limităm și să reducem cheltuielile de funcționare.

“Doar în felul acesta vom avea niște bugete echilibrate și vom putea finanța investițiile. De ce trebuie să ne încasăm în continuare taxele și impozitele și să
facem eforturi pentru asta? Pentru că degeaba am mărit taxele dacă banii nu sunt colectați și
nu intră efectiv în bugetul statului. Pentru asta e nevoie să avem o disciplină financiară în
continuare, să finalizăm digitalizarea ANAF-ului și a Vămii, să combatem ferm evaziunea fiscală,
să ne asigurăm că prețurile de transfer sunt la un nivel care permit plata unor impozite serioase
în România și nu depășesc o limită a normalității de către toate companiile și, de asemenea, să
combatem munca la negru”, a mai spus Ilie Bolojan.

O decizie finală pe pachetul fiscal 3, care prevede reforma administrației, decizia finală este promisă săptămâna viitoare. Reamintim că negocierile din Coaliție s-au blocat din cauza opoziției PSD privind concedierile din teritoriu, dar și pentru că este așteptată pronunțarea deciziei CCR, pe 8 octombrie, privind pensiile magistraților, adoptată în pachetul 2.