Din oras

80 de apeluri primite de salvamontiști. Cele mai multe intervenţii le-a avut Serviciul Salvamont al municipiului Brașov

480494594 946555420939644 3472443180135051275 n 1000x600.jpg

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național s-au primit 81 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont.

Cele mai multe solicitări, în număr de 12, au fost pentru Salvamont Municipiul Brașov, urmând Salvamont Voinea, cu opt apeluri, și Salvamont Cluj și Lupeni, cu câte șapte intervenții.

‘O nouă zi de foc pentru salvamontiștii din întreaga țară. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 81 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. În cazul acestor intervenții au fost salvate 84 de persoane. Dintre acestea, 31 au fost transportate cu ambulanțele SAJ, SMURD sau Salvamont la spital, iar restul au primit acordul să fie transportate cu mașinile aparținătorilor. S-au primit și 45 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile. Echipele Salvamont România vă îndeamnă la prudență și responsabilitate în derularea activităților montane și vă invită să le fiți alături în campania de reducere a numărului de accidente montane’, menționează reprezentanții Salvamont.

Exit mobile version