Două scene. La Washington, pastorii binecuvântează un președinte în timp de război. La Roma, Peter Thiel ține prelegeri despre Anticrist. Două scene aparent disparate care desenează de fapt contururile unui singur și aceluiași fenomen: apariția unei teologii politice radicale care, de la Silicon Valley până la câmpul de luptă iranian, instrumentalizează religia pentru a reconfigura puterea.
În prima scenă, la Washington, avem de-a face cu o teologie politică misionară. Una concentrată nu pe speculații escatologice, ci pe justificarea concretă a războiului. Mai exact, pe 5 martie 2026, pe măsură ce operațiunile militare din Orientul Mijlociu se intensificau, Donald Trump a primit în Biroul Oval un grup de pastori care s-au rugat pentru președinte și pentru soldații americani angajați în război. Această secvență este semnificativă din punct de vedere politic în mai multe privințe: a) transformă decizia militară într-un obiect al rugăciunii publice, b) asociază autoritatea prezidențială cu mijlocirea pastorală, și c) situează acțiunea armată în cadrul narațiunii religioase a unei națiuni „sub Dumnezeu”. Imaginea președintelui înconjurat de pastori care își pun mâinile constituie un dispozitiv simbolic puternic unde războiul este implicit plasat sub protecție divină.
În a doua scenă avem conferința unui teolog politic din Silicon Valley. Ea se desfășoară pe 15 martie 2026, când Peter Thiel, miliardar investitor în capital de risc și susținător timpuriu al lui Donald Trump, a lansat la Roma o serie de prelegeri explorând conceptul de Anticrist. Participanții provin din medii academice, tehnologice și religioase. Evenimentul face parte dintr-o traiectorie intelectuală pe termen lung. Cofondator al Palantir Technologies, o companie de inteligență artificială profund conectată la agențiile americane de apărare și informații, Peter Thiel este o personalitate atrasă de ideile religioase și filozofice care a mai organizat deja o serie similară de conferințe la San Francisco, explorând posibilitatea apariției Anticristului pe scena mondială. Viziunea lui Peter Thiel determinat să considere tehnologia nu doar ca un mijloc de profit, ci și un instrument pentru gestionarea declinului instituțiilor democratice liberale. Dacă democrația este expusă exceselor iraționale ale violenței mimetice, atunci tehnologia, din această perspectivă, oferă o alternativă, și anume o ordine bazată pe controlul datelor, predicția algoritmică și o gestionare tehnocratică a maselor.
La suprafață, cele două scene aparțin unor sfere diferite. Peter Thiel, gânditor al crizei civilizaționale, operează în lumea conferințelor filosofice, combinându-i pe Girard și Carl Schmitt. Pastorii din Biroul Oval, predicatori media al căror stil este cel al fervorii populare, invocă în mod explicit Biblia. În profunzime, cele două scene converg structural. Ele pun în evidență:
a) O fundație escatologică comună. Peter Thiel îl vede pe Anticrist ca pe o figură operativă pentru înțelegerea riscurilor IA și a globalizării. Predicatorii văd războiul din Iran ca pe o etapă a Armaghedonului. În ambele cazuri, istoria nu mai este înțeleasă ca o discuție politică deschisă, ci ca o dramă cosmică al cărei rezultat este deja scris.
b) O transcendență comună a democrației. Când puterea computațională a devenit putere politică, această cucerire a constituit, pentru Peter Thiel, instrumentul unei „guvernanțe tehnocratice menite să depășească definitiv lentoarea democrației parlamentare” – percepută ca ultim vestigiu politic al generației anterioare. Din perspectiva evanghelică, legitimarea divină a conducerii lui Trump scurtcircuitează orice deliberare democratică asupra deciziei de a intra în război.
c) O rețea de putere comună. Peter Thiel a fost un consilier și donator-cheie al lui Donald Trump; Palantir este unul dintre donatorii proiectului de bal al Casei Albe; iar David Sacks, fost angajat al PayPal, se află acum în centrul ramurii executive. „Mafia PayPal” și establishmentul evanghelic nu sunt lumi separate: ambele se află pe orbita aceleiași administrații.
La intersecția acestor două scene se află simbolismul figurii singulare a vicepreședintelui J.D. Vance, un protejat al lui Peter Thiel convertit la catolicism, care evită să comenteze războiul din Iran. Pentru J.D. Vance, leadershipul moral ține de vocația bisericii. El nu incumbă guvernului american, care, de altfel, nici nu este echipat pentru așa ceva. Altfel spus, la intersecția acestor două scene putem percepe disconfortul unei drepte în care agendele tehnologiei libertariene și ale evanghelismului militant nu se aliniază întotdeauna. Dincolo, însă, de disonanțele cromatice ale acestui tablou american, întrebarea de fond care se pune este: cum poate fi integrată o putere alternativă disruptivă în structuri democratice care riscă să fie lichidate ca relicve, mai degrabă decât apărate ca o realizare civilizațională?