Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, în colaborare cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov, au realizat, la data de 20 noiembrie a.c., o acțiune de prindere în flagrant delict, în municipiul Brașov. Două persoane au fost surprinse în timp ce transportau, într-un autoturism, 95 de grame de cocaină, drog de mare risc, despre care anchetatorii au stabilit că era destinată comercializării.
În urma administrării probatoriului, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea celor două persoane, cu vârste de 34 și 37 de ani, pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, la data de 21 noiembrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a decis arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.
Acțiunea a fost sprijinită de Poliția Municipiului Brașov – Biroul Rutier, care a asigurat suport operativ pe durata intervenției.
Reamintim că, pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, inclusiv de prezumția de nevinovăție.
