Politica

Nicușor Dan și Guvernul anunță că drona care a explodat în Portul Constanța era ucraineană

78959.png

Drona marină care a explodat în vineri dimineață în Portul Constanța făcea parte, alături de alte mijloace similare de luptă, dintr-o operațiune militară condusă de Ucraina împotriva agresiunii ruse, anunță președintele Nicușor Dan.

Potrivit unei postări pe X, Nicușor Dan adaugă că forțele ucrainiene au pierdut controlul asupra respectivelor mijloace ca urmare a acțiunilor de război electronic întreprinse de Rusia.

“Intrarea acestei drone în spațiul suveran românesc reprezintă o consecință directă a războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei.

Informații primite în cursul dimineții de la partea ucraineană au permis evacuarea zonei cu risc de explozie.

În acest moment, toate cele patru drone marine ieșite de sub controlul forțelor militare ucrainene s-au autodetonat.

Pe lângă drona care s-a autodistrus în portul Constanța, o a doua s-a autodetonat, sub monitorizarea Gărzii de Coastă, în largul Portului Constanța, iar alte două drone au explodat la circa 145 de km est de Constanța.

Niciuna dintre aceste drone nu a produs victime sau daune semnificative”, a mai scris președintele.

În acest moment, nu mai există pericol la adresa cetățenilor români și a infrastructurii naționale, a continuat Nicușor Dan, care a explicat că pe parcusul întregii zile a fost permanent în contact cu toate instituțiile implicate.

“De asemenea, există o comunicare directa între Administrațiile Prezidențiale din România și Ucraina și, în egală măsură, MApN, SRI, MAI și MAE au menținut un contact operativ și eficient cu partea ucraineană și cu partenerii din UE și NATO”, a completat el.

Ce a transmis Guvernul

Biroul de presă al Guvernului a transmis un comunicat prin care spune că vineri, în jurul orei 06:20, Garda de Coastă, a primit o informare din partea Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, cu privire la faptul că în Dana 78, în Portul Constanța, a fost observat un obiect plutitor, posibil dronă.Au fost informate MApN și SRI. 

Totodată, s-a relaționat cu Autoritatea Navală Română pentru restricționarea traficului naval în Portul Constanța, respectiv cu Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța pentru securitatea portuară. O echipă din cadrul Grupului de Nave Constanța s-a deplasat în zonă pentru izolarea perimetrului până la sosirea forțelor specializate.Imediat după identificarea dronei, MApN a luat legătura cu omologii ucraineni, care au confirmat că au pierdut controlul operării a patru drone. Celelalte trei drone s-au autodetonat – două în larg și a treia în afara portului.

Confirmarea acestor evenimente au venit atât de la partea ucraineană, cât și din datele obținute de autoritățile române. Autoritățile române au solicitat autorităților ucrainene să transmită notificări părții române de îndată în situații similare care pot genera riscuri la adresa României. Miniștrii de Apărare și Interne au solicitat omologilor ucrainieni o consultare în sistem video-conferință.

Cronologia evenimentelor

Imediat după sesizare, echipe specializate din cadrul MApN, SRI și Poliția de Frontieră, s-au deplasat la fața locului. În jurul orei 10.25, a fost detectat un semnal de autodistrugere. Au fost luate măsuri urgente pentru evacuarea personalului angrenat în cercetare, închiderea zonei din port și pentru stabilirea unei zone de siguranță de 1 kilometru;

10:28 – drona a explodat. Explozia nu a fost controlată, drona intrând în modul de autodistrugere;

10:29 – a fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul municipiului Constanța. Până în momentul de față nu au fost înregistrate victime;

10:32-11:30 – au fost efectuate 6 apeluri la numărul unic de urgență 112, care sesizau explozii sau cereau explicații;

10:45 – o navă comercială, aflată la 145 km (80 mile marine) Est Constanța, a observat două explozii puternice consecutive, la o distanță de 10 mile marine (18 km) față de aceasta;

10:54 – a fost ridicat Elicopterul SMURD CT pentru susținerea intervenției;

11:05 – polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, au observat o posibilă explozie în afara portului Constanța;

11:21 – a fost transmis mesaj RO-ALERT, evacuare zonă pe o rază de 1 km, în zona costieră a Portului Constanța;

11:29 – a fost transmis al doilea mesaj RO-ALERT, pentru județele Constanța și Tulcea, pentru asigurarea măsurilor de prevenție și îndepărtare de zona costieră, respectiv de informare în situația observării dronelor;

11:50 – a fost ridicat un al doilea elicopter din județul Tulcea pentru cercetare-observare pe toată zona de litoral;

13.50 – a fost începută evacuarea preventivă pentru următoarele zone: faleza Cazinoului, stațiunile  Costinești (plaja), Vama Veche, Mamaia și toți operatorii economici din zona litoralului;

14:35 – a fost dezactivat Planul Roșu de Intervenție.

Măsuri dispuse

Pentru asigurarea intervenției în sprijinul cetățenilor, au fost dispuse imediat următoarele măsuri: evacuarea populației, izolarea perimetrului, restricționarea traficului, cercetarea la fața locului.

Pentru implementarea acestor măsuri au acționat cadrele MAI, MApN și SRI. Ministrul Afacerilor Interne a dispus secretarului de stat Raed Arafat deplasarea, în regim de urgență, la Constanța pentru a coordona acțiunile.

Prin Centrul Național de Conducere Integrată de la Ministerul Afacerilor Interne s-a asigurat cooperarea între Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații și Ministerul Apărării Naționale.

După dubla confirmare că toate cele patru drone ucrainene s-au autodistrus și nu mai reprezintă vreun pericol, măsurile de evacuare a populației au fost oprite.

Forțe angrenate

* 80 de cadre ale ISU Constanța;

* 8 autospeciale pentru stingere cu apă și spumă (ASAS);

* 11 echipaje SMURD tip B2;

* 3 autospeciale pentru transport personal și victime multiple (ATPVM);* 1 echipaj CBRN;

* 1 motocicletă SMURD;

* 1 autospecială pentru intervenții cu scafandri;

* 1 autospecială de primă intervenție și comandă (ASpISI);

* 1 echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM);

* 1 container multirisc;

* un Punct Medical Avansat categoria I;

* ⁠16 jandarmi;

* ⁠33 polițiști;

* ⁠42 polițiști de frontieră, cu trei ambarcațiuni.
Grupa operativă de comandă de la Ministerul afacerilor Interne rămâne activă și în orele următoare.

Forțele Navale Ucrainene anunță că drona marină e ucraineană și a pierdut controlul

În timp ce executa misiuni în zona operațională a Mării Negre, una dintre ambarcațiunile fără pilot ale Marinei Forțelor Armate Ucrainene a pierdut controlul și a ajuns în largul coastei României.

”Forțele Marinei Militare ale Ucrainei au transmis ”informațiile necesare Forțelor Marinei Militare ale României pentru a preveni pierderi în rândul populației civile”, potrivit unui comunicat publicat pe Facebook.

Drona maritimă a pierdut controlul după ce a fost perturbată de sistemele de război electronic rusești în timp ce opera în Marea Neagră, scrie Kyiv Post.

Și MAE de la Kev spune că Forțele Marinei Militare au informat partea română ”în timp util” despre drona care a pierdut controlul din cauza bruiajului rusesc.

”Autoritățile de resort ale ambelor state au fost în strânsă legătură de atunci, au preluat controlul situației și s-au asigurat că zona este sigură. O astfel de coordonare eficientă a permis luarea măsurilor necesare pentru a preveni vătămarea civililor”.

”Acest incident arată încă o dată că agresiunea continuă și la scară largă a Rusiei reprezintă o amenințare nu numai pentru Ucraina, ci pentru întreaga regiune. Coordonarea eficientă este esențială pentru a atenua consecințele acesteia asupra țărilor vecine”, spune MAE ucrainean.

Exit mobile version