Politica

Nicușor Dan: Dacă sunt și alte drone marine localizate, ele nu vor mai ajunge până la țărm

78953.jpg

Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, din Muntenegru, că are informații despre dronele marine, una dintre ele care a explodat în Portul Constanța, dar va oferi mai multe detalii în curând.

“Da, am primit toate informările, și încă câteva cu un anumit grad de certitudine, dar nu vreau să le fac publice. Probabil că după-amiază, când ne vedem, o să avem informațiile complete. Ce e important este că a existat informația că această dronă va exploda și că toate persoanele au reușit să se protejeze”, a spus președintele, întrebat dacă știe care e proveniența dronelor.

Întrebat dacă ar putea exploda și alte drone marine, Dan a replicat că, “dacă sunt altele, și ele sunt localizate, ele nu vor mai ajunge până la țărm”.

Astfel, Nicușor Dan a afirmat că este o probabilitate să existe și alte drone marine, motiv pentru care “nu o să vă dau un răspuns”.

Pentru proiectul Neptun Deep, președintele exclude orice îngrijorare.

Exit mobile version