Politica

Nicușor Dan: Avem toate scenariile la zi, coordonate cu NATO, în cazul unei invazii ruse

76414.jpg

România are scenarii aprobate în CSAT pentru un eventual atac al rușilor, iar aceste scenarii sunt coordonate cu NATO, spune președintele Nicușor Dan.

Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri că se așteaptă ca USR să-l consulte înainte de numirea unui nou ministru la Apărare, după demisia lui Ionuț Moșteanu.

“Pentru moment, decizia este la USR, conform protocolului de coaliție. Ei m-au consultat cu privire la numirele de ministri înainte și mă aștept s-o facă și acum”, a declarat, după dejunul de lucru cu ambasadorii statelor membre UE, Nicușor Dan.

El a negat că ar fi o problemă că România nu are un ministru al Apărării, în contextul unui război la graniță:

“Este un ministru responsabil care se ocupă, chiar am avut o discuție pe o poziție pe care România să o aibă în structurile europene pe o chestiune precisă și o poziție pe economie și mi s-a spus că ministrul este la Apărare pentru că chiar se ocupă … nu e niciun pericol se mai întâmplă în democrație, minici se pleace, durează 10 zile, 15 zile vine un alt ministru”.

Întrebat de o analiză Bloomberg care arată că, în cazul unei invazii a Rusiei, România ar trebui să reziste singură câteva săptămâni, președintele a spus că există scenarii pentru astfel de situații.

“Evident că există, chiar în Legea apărării este prevăzută obligativitatea ca Ministerul Apărării, Statul Major să vină cu toate scenariile posibile și ele vin și sunt aprobate în CSAT. Deci, noi avem toate scenariile la zi, iar aceste scenarii sunt coordonate cu NATO”, a explicat Nicușor Dan.