Politica

Guvernul și compania Rheinmetall, acord pentru o fabrică de pulberi de peste 500 mil. euro

75954.jpg

Guvernul de la București și compania germană Rheinmetall au semnat luni un document de colaborare pentru construcția unei fabrici de pulberi pentru armament în România, valoarea investiției fiind de peste 500 milioane de euro.

Potrivit șefului companiei germane, Armin Papperger, aceasta va fi cea mai modernă companie din lume în acest moment pentru producerea de pulberi cu
bază dublă și triplă.

Conform acestuia, pulberea este necesară în întreaga lume și cu precădere în
Europa pentru armate.

“Construim capacități cam de 60.000 de încărcături, adică 300.000 de încărcături modulare, ceea
ce înseamnă una din cele mai mari capacități în lume pentru sisteme de artilerie. Vom produce,
de asemenea, 200 de tone de pulberi pentru nevoile locale, mai ales pentru calibrul sovietic de
120 mm și pentru calibrul mediu. În total, Rheinmetall și această cooperare vor investi prin companiile
lor peste 400 de milioane de euro. Din punct de vedere civil, România va face investiții de 120 de milioane de euro. Primim ajutor
din partea programelor europene, 47 de milioane dintr-un programul aprobat de Bruxelles, iar Guvernul va primi bani prin programul SAFE. Strategia este aceea de a face ca România să facă parte integrantă din ecosistemul european. De asemenea, România va face parte integrantă din ecosistemul NATO”, a spus Papperger la sediul Guvernului.

De aici se poate continua și cu producția la altă scară, dar vom vedea ce se întâmplă cu
calibrul mediu, vom vedea ce se întâmplă cu tancurile, ca să putem porni în construirea acestui
ecosistem și a infrastructurii pentru aceste industrii de profil din România, care permit crearea
de noi locuri de muncă, a mai explicat șeful Rheinmetall.

Premierul Ilie Bolojan a declarat că “România începe să se profileze ca un
jucător cu potențial în industria de apărare din sud-estul Europei”.

Viitoarea fabrică de pulberi de la Victoria, județul Brașov, înseamnă o investiție de o jumătate de miliard de
euro, aproximativ 700 de locuri de muncă noi, dar mai ales avantajul de a produce pulberi în
România.

“Salut disponibilitatea Rheinmetall de a renegocia contractul de asociere, în așa fel
încât o parte din lanțul de aprovizionare al viitoarei fabrici să fie unul local. În acest fel, unitatea
de producție va fi mai bine integrată în economia românească”, a continuat prim-ministrul.

Astfel, România se apropie de finalizarea negocierilor pentru accesarea fondurilor europene prin programul SAFE și se așteptă ele să fie gata în a doua jumătate a lunii noiembrie. Ele trebuie aprobate în CSAT, apoi prezentate Comisiei Europene.