Un brașovean în vârstă de 88 de ani, care avea dreptul de a conduce suspendat și număr de înmatriculare fals, a ajuns…
sursa foto: facebook daniel buzdugan Daniel Buzdugan consideră că a făcut o alegere inspirată călătorind cu trenul de la București la Brașov….
Începând din acest an, ne-ar putea fi mai ușor să reducem timpul pierdut în trafic pe Valea Prahovei. Potrivit directorului general al…
În cadrul şedinţei de marţi, Guvernul a decis extinderea programului Masă Sănătoasă, care va beneficia acum de peste 500.000 de participanţi. Potrivit…
Unul dintre cele mai importante monumente ale istoriei și identității Brașovului, Biserica Neagră, va beneficia de o revitalizare semnificativă după ce Municipalitatea…
Sursa foto: Muzeul Județean de Istorie Brașov Muzeul Județean de Istorie Brașov a participat la expoziția „Dacia, regatul aurului și argintului”, organizată…
Guvernul a stabilit, pe marți, calendarul alegerilor prezidențiale din luna mai. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a anunțat că termenul…
Festivalul Mărțișorului și al Podoabelor din Ţara Bârsei, ediția a III-a, va avea loc în perioada 22-23 februarie 2025 la Centrul Cultural…
Polițiștii din Prahova au efectuat percheziții la 7 locuințe din Argeș, unde îi vor audia pe indivizii bănuiți că au prădat tiruri…
Exerciții de tragere se vor desfășura în Poligonul de tragere al armatei, Predeal – Cheia. Aceste trageri vor avea loc zilnic, timp…